Întârzierea vorbirii la copil este unul dintre motivele pentru care o familie se prezintă la medicul pediatru. Unii o fac la timp, pentru că sunt fini observatori și nu se bazează doar pe filozofia „fiecare copil are ritmul lui, al nostru e mai leneș, seamănă cu tatăl sau, și el a vorbit după 3 ani”. Limbajul expresiv al unui copil cuprinde partea non-verbală, de gesturi, mimica și partea verbală.

De multe ori un copil nu poate articula, nu scoate vorbe inteligibile pentru adulții din jur, dar este evident faptul că înțelege, că empatizează, că interacționează non-verbal cu adulții din jur. De altfel încă din perioada de sugar gânguritul, zâmbitul cu direcție, sunetele melodioase sunt tot o formă de limbaj, de comunicare, de interacțiune. 

Care sunt semnalele de alarmă

Din păcate nu există o definiție standard care să evalueze întârzierea vorbirii la copil, din acest motiv se întâmplă probabil că părinții să ajungă târziu la medic pentru evaluare. În literatură de specialitate sunt notate așa zisele „red flags”, adică semnalele de alarmă, care ar trebui să atragă atenția părinților asupra modului în care se dezvoltă cel mic: 

  • absența gânguritului sau lipsa de răspuns prin gângurit la vocea părinților în primul an de viață
  • folosirea cuvintelor sau silabelor din „mama” sau „tată” cu sens după vârstă de 1 an
  • arătatul cu degetul pentru identificarea unui obiect anume după 18 luni

Este așadar mai important că cel mic să înțeleagă ceea ce i se vorbește, decât să răspundă verbal imediat, să comunice non-verbal cu adulții din jur, să aibă contact vizual bun.

Repere în dezvoltarea vorbirii

Studiile efectuate pe cohorte numeroase de copii au stabilit câteva „milestone-uri”- așa-zise pietre de hotar în ceea ce privește dezvoltarea limbajului la copii și anume:

De la naștere până la 2 luni:

  • plânge
  • întoarce capul la auzul vocii părinților

Între 2-4 luni:

  • gângurește
  • zâmbește social
  • urmărește intenționat fetele celor din jur

De la 6 luni:

  • repetă sunete (mmmammma, uneori doar când plânge)
  • răspunde cu privirea când este strigat, nu neapărat la nume

De la 12 luni:

  • spune primele cuvinte (aproximative)
  • folosește gânguritul cu inflexiuni, cu nuanțe ale vocii, care exprimă starea
  • repetă sunete sau gesturi doar că să atragă atenția
  • răspunde comenzilor simple, de exemplu „adu-mi mingea”
  • răspunde la „nu” cu oprirea activității

Între 15-18 luni:

  • arată părțile corpului cu degetul 
  • execută o comandă verbală mai complexă

Între 18-24 luni:

  • poate folosi propoziții formate din 2 cuvinte ex „mama lapte, câine acolo”
  • arată obiectele cu degetul când i se solicită

Între 24-36 luni:

  • răspunde întrebărilor simple, de exemplu „cum te cheamă?”
  • 50% inteligibil
  • poate execută 2 comenzi la rând

Între 36 – 48 luni:

  • folosește 4-5 cuvinte în propoziție
  • începe să folosească pronumele și pluralul 
  • 75% inteligibil
  • înțelege plasamentul obiectelor în camera (sub, deasupra, pe)

Între 48 – 72 luni:

  • vorbește corect în propoziții complexe
  • execută comenzi complexe

Copiii cu întârzieri de vorbire pot să nu fie recunoscuți de părinți ca atare, dar sunt prezentați având tantrumuri numeroase, fiind opozanți și în general greu gestionabili. Este extrem de important că la primul semnal de alarmă părinții să comunice cu medicul pediatru sau medicul de familie, pentru a stabili o evaluare și o eventuală conduită, pentru a extinde aria cauzelor posibile pentru întârzierea vorbirii. De multe ori este doar o întârziere relativă, copiii înțelegând și recuperând ușor, dar există și situații în care este vorba de o afectare organică în ceea ce privește auzul, o afectare globală, inclusiv la nivel neurologic, o tulburare din spectrul autismului sau pur și simplu o expunere limitată la limbaj, mai exact copilului nu i se vorbește suficient și este expus prea mult și prea de timpuriu ecranelor.

Ce pot face părinții

De multe ori copiii sunt uitați în față televizorului urmărind canale de desene animate în care nu este folosit limbajul verbal, sunetele fiind muzicale, dar monotone și repetitive. Acest tip de interacțiune este una extrem de nocivă, chiar mai nocivă decât desenele animate cu personaje care comunica între ele, conducând frecvent la autizarea copiilor, „muțirea” acestora și inhibarea dorinței de a vorbi, aceștia învățând astfel comunicarea prin imitarea unui limbaj non-verbal. 

Părinții pot „preveni” întârzierea vorbirii copiilor implicându-se prin tipuri de activități precum: 

  • cititul de povești cu voce tare
  • mersul cu autobuzul, trenul, la zoo, la teatru
  • explicarea și povestirea activităților din viață de zi cu zi, chiar dacă aparent cei mici nu înțeleg
  • implicarea copiilor în muncă din gospodărie
  • evitarea expunerii la ecrane 

Întotdeauna când părinții suspicionează o întârziere a vorbirii copilului lor este bine să nu se bazeze pe ideea „toți copiii sunt diferiți”, ci să se adreseze pediatrului sau medicului de familie. Aceștia pot întotdeauna evalua copilul și în funcție de situație, îl pot îndruma către psihiatru, neurolog sau ORL-ist. Psihologul pediatru, deși de multe ori de ajutor, nu trebuie să fie niciodată prima persoană pe care să o viziteze părinții, ci împreună cu pediatrul și psihiatrul să creeze o echipa multidisciplinară care să evalueze situația. Logopedul poate fi de ajutor, dacă medicul pediatru consideră, în cazul în care întârzierea este doar de limbaj și este solicitată intervenția acestuia, în general, după vârstă de 3-4 ani.

Ca în majoritatea situațiilor, este bine să existe deschidere din partea părinților către medic, pentru că o problema recunoscută și acceptată este pe jumătate rezolvată.

Sursa: www.reginamaria.ro