Din ce în ce mai mulți părinți se plâng de faptul că, deși ajunși la 3 ani, copiii lor nu vorbesc încă.

Procesele ce sunt răspunzătoare de această întârziere în dezvoltarea limbajului sunt cele programate biologic, ereditar sau determinate de interacțiunea cu mediul și diverși factori educogeni.

Copilul se naște și se dezvoltă cu amprenta să unica în lume. Când vorbim de dezvoltare ne referim la trei aspecte distincte:

1. Dezvoltarea fizică – și aici ne referim la greutate și înălțime, dar nu numai, ci și la modificări în structura și funcțiile creierului, inimii, musculaturii… toate acestea având ecou în structurarea personalității viitoare, în dezvoltarea intelectului și limbajului.

2. Dezvoltarea cognitivă – sugarul începe de pe la trei luni să exploreze lumea. Apucă jucăriile, le bagă în gură, le aruncă. Este un prim exercițiu al cunoașterii. Pe tot parcursul dezvoltării lui, copilul își formează și își călește mușchiul creierului, dar și cel emoțional.

3. Dezvoltarea psiho-socială – copilul intră chiar de la vârste fragede în interacțiune cu lumea, cu congenerii, dar și cu adulții.

Dezvoltarea copilului este un proces dinamic. Copilul explorează, se joacă, învață, structurile sale psiho-motrice, afectiv-motivaționale și atitudinale construindu-se într-un perpetuum contact cu exteriorul.

Codul genetic (ereditatea) ce se transmite de la o generație la altă reprezintă o premisă biologică a dezvoltării ulterioare a copilului. Astfel, copilului i se transmit nu numai însușirile fizice, ci și plasticitatea sistemului nervos central, predispoziții și potențialități. Dar ceea ce este ereditar poate fi perturbat chiar în perioada intrauterină de diverși factori care pot destructura ulterior dezvoltarea copilului, conducând uneori spre dizabilitate. Pentru unii copii factorul ereditar este determinant în evoluția ulterioară a copilului, în timp ce pentru alții, mediul și educația putând oferi șanse deosebite în dezvoltare.

Mediul poate acționa direct sau indirect asupra dezvoltării copilului. Poate fi favorabil unei dezvoltări în perimetrii normalului sau poate fi o frână. Copilul lipsit de factori stimulativi din partea mediului va rămâne în urmă din punctul de vedere al formării mușchiului mental. Important este și modul în care adultul interacționează cu copilul, adaptarea cerințelor sale la posibilitățile copilului.

Educația, al treilea proces care favorizează sau nu dezvoltarea copilului, trebuie privită că un mediator între conținutul ereditar și factorii din mediu. Educația este un proces, o dirijare a copilului către diversele stadii de dezvoltare și care implică interelatia. Ea este o acțiune planificată, deliberată care urmărește formarea unui copil normal dezvoltat. Dar educația poate prea puțîn când ereditatea vine cu un profil alterat, sau când factorii de mediu sunt ostili dezvoltării normale. Prin educație se pot modela predispozițiile latente date de ereditate. Primii educatori sunt cei din familie. Mai târziu apar educatorii specializați care vin să completeze educația dată în familie. Procesul dezvoltării copilului se desfășoară în mai multe etape care diferă atât sub aspect biologic, fiziologic,psihologic și educațional.

Perioada anteprescolara (0 – 3 ani) este perioada inteligenței senzorio-motorii. Acum încep să se formeze structurile perceptive, să se achiziționeze limbajul. Copilul este atent chiar de la venirea lui pe lume la inflexiunile vocii. El simte nevoia de siguranță afectivă și își manifestă iubirea prin chiot de bucurie și zâmbete. Încă din primele luni, prin senzorialitatea de contact (gust, miros, simt tactil) copilul învață să perceapă mediul. Dacă până la trei luni copilul percepe la modul contemplativ, după această vârstă el acționează. Funcțiile mnezice se dezvoltă. El recunoaște persoană care îl îngrijește, obiectul pe care i-l dai și pe care îl manipulează. încă nu știe să vorbească, dar ascultă sunete și încearcă să imite. Copilul va trece de la țipat, la chiot, apoi la gângurit, apoi la lalatiune (silabe fără sens) și mult mai târziu la cuvânt. Între 4 – 8 luni copilul este un fin observator al obiectelor și persoanelor. între 12-18 luni copilul anticipează și acționează, se adaptează situațiilor, explorează.

Perioada preșcolară (3 – 6/7 ani) este stadiul inteligenței preoperationale. Putem vorbi de o gândire simbolică între 2- 4 ani și o gândire preoperationala între 4 – 6 ani. Copilul explorează și descoperă, acționează și se adaptează. Activitatea să dominantă este jocul, iar acesta se nuanțează pe măsură ce crește, o dată cu intrarea în colectivitățile de copii.De altfel, această etapă este începutul socializării și structurării identității de sine. Copilul imită, interiorizează diferite tipuri de conduită. Pot să apară situații de criză, negativism. Unii copii refuză să imite conduite verbale și pentru că părinții au început să înțeleagă limbajul mimico-gestual, aceștia nici nu mai depun efort în formarea limbajului, considerând că până la urmă copilul va vorbi, dar doar atunci când va vrea el.

Aceste două perioade sunt importante pentru construcția limbajului. Interesează atât latura fonologică a limbajului (pronunția sunetelor), latura morfologică (însușirea de cuvinte), cât și latura sintactică (a raporturilor lingvistice între cuvinte). Asimilarea vocabularului nu înseamnă doar însușirea etichetelor lingvistice, ci acțiuni care să conducă la reprezentarea simbolică, de la cunoașterea obiectelor în toată complexitatea însușirilor, la împărțirea lor în categorii, de sesizare a relațiilor de la cauza la efect. Părinții trebuie să urmărească relația copilului cu obiectele, cu jocul, cu ceilalți – copii sau adulți.

Pentru că activitatea de formare și dezvoltare a limbajului este laborioasă, trebuie ca specialistul logoped să facă echipă cu părintele (și cadrul medical – atunci când este cazul). Importantă este și atitudinea copilului față de vorbire. Specialistul va încerca deblocarea pârghiilor comunicării ținând cont de modul de a fi al copilului, de preferințele acestuia.

O problema mai gravă decât simplă întârziere în dezvoltarea vorbirii este ALALIA, când limbajul este absent și acest lucru nu are o justificare prin deficit de auz sau întârziere mintală. Adeseori acești copii prezintă dispraxie buco-linguo-facială, astfel încât masticația, suflarea într-un fulg… par lucruri imposibile. La acești copii poate să persiste mult timp ecolalia și jargonofazia. Alalia este o tulburare care necesită un efort terapeutic de lungă durată, în care limbajul poate să nu ajungă la nivelul vârstei cronologice (spre deosebire de recuperarea în retardul de limbaj când prin eforturi conjugate specialist-părinte-cadru didactic limbajul se poate dezvolta până la nivelul vârstei cronologice).

Tulburările de comunicare reprezintă – semne evidente ale dezorganizării limbajului și acestea devin evidente după vârstă de doi ani. Părinții trebuie să fie observatorii evoluției limbajului copilului și dacă există integritate organică și funcțională și totuși copilul nu vorbește, ei trebuie să se adreseze specialistului logoped. Un cadru de comunicare afectat duce la alterarea relațiilor sociale. Intervenția timpurie, adecvată vârstei, va conduce mult mai rapid la însușirea codului lingvistic. Copilul nu se va simți frustrat și va putea să între în contact cu lumea. Specialistul logoped îl va conduce pe micul pacient în lumea ludoterapiei și cu ajutorul intuitivului va construi treptat limbajul.

Sursa: profesor logoped Cioacă Beti-Ana