Dragi prieteni,

Astăzi, vă prezentăm articolul scris de Vera Nastasiu pentru Revista Logos din România.

Vera este autoare/speaker, antrenoare de dicție și discurs public, de 10 ani fondatoarea proiectului Dicție cu Vera Nastasiu, specialistă în terapia vorbirii, Doctorandă la Teoria Generală a Educației la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, or. Chișinău, R. Moldova.  Coordonator științific: dr. Adrian Ghicov

ARTICOL.

IMPORTANȚA DICȚIEI ÎN COMUNICARE

 „Învățând continuu poți transforma oglinzile în geamuri.”

 Când m-am așezat la masa de scris să pregătesc acest articol pentru Revista Logos, mi-am amintit de marele artist italian Tommaso Salvini (1829 – 1915),  actor italian de mare succes care a fost întrebat de ce are nevoie un actor pentru a juca roluri memorabile în scenă și el a răspuns: „Trebuie să aibă voce, voce și iar voce”. Scriu acest articol, pornind de la o cercetare pe care o fac în ultimii 10 ani în sala mea de curs la Chișinău în cadrul proiectului “Dicție cu Vera Nastasiu”, și grație acestui studiu,  scriu de patru ani prima mea Teză de Doctorat intitulată: „Abordarea educodinamică a inteligibilității vorbirii elevilor.”

Și totuși, ce înseamnă Dicție și de ce este sinonimă cu inteligibilitatea vorbirii?

E o binecuvântare pentru un orator de succes „să fie în voce!”. De fapt, să simtă că poate controla propria voce, că ea i se supune, că redă sonor cu putere și suplețe modulații care să stârnească o emoție și pe care omul să-și dorească să le resimtă. Când sunetul nu te ascultă, nu ajunge la public, nu-i mișcă, nu-i umanizează pe oamenii din sală, spunem că speakerul are o vorbire liniară și nu leagă o conexiune emoțională cu publicul. Este o mare dezamăgire pentru un comunicator când constată că ceea ce s-a născut în sufletul lui, cu ceea ce a transmis în exterior, nu este la fel. Când vocea falsează, când sunetele nu se aud, când intonația nu corespunde contextului, registrul vocii nu exprimă starea oratorului pe care și-a creat-o în interior, ajunge cu ușurință să altereze procesul de expunere publică. Mulți ar spune că soluția ar fi să forțezi vocea. Din păcate, acest lucru deteriorează dicția, pronunția, sunetul și denaturează trăirea. Sunt voci care nu pot penetra sala, deși timbrul e plăcut, nu se aude din rândul al treilea mai nimic. Cei din primele rânduri se pot bucura de dicția expresivă, cei din ultimele rânduri își verifică telefoanele, tușesc, cască, se uită în pod.  Deci, pentru a deveni remarcat și remarcabil, Dicția care te ajută să pui presiunea potrivită pe bilabialele explozive P-B, pe posterolingualele C-G-H, pe linguodentala T sau alveolara superioară D, pe labiodentalele F-V, sau siflantele S-Z, prepalatalele Ș-J, dar tot Dicția te și ajută să imprimi textului forță, flexibilitate, dexteritate și expresivitate. Așa cum spunea profesoara de canto Pauline Viador trebuie să articulăm  „avec le bout des levres.” Adică, să dezvoltăm bine articularea buzelor. În acest proces, mușchii joacă un rol important și de aceea au nevoie de o dezvoltare sistematică ce se obține în timp.

 Un om care nu deschide gura, are mușchii feței aproape atrofiați, nu duce până la capăt finalurile de cuvânt (și aici, atenție la exagerare), face pauză în mijlocul unui cuvânt, respiră greșit fără a fi capabil să țină o frază muzicală de la început până la capăt, fără să trunchieze mesajul, toate acestea pot fi corectate într-un singur fel. Și anume, într-un curs de dicție și discurs public. Ceea ce fac eu, inițial, este să corectez un defect de vorbire dacă există, un sigmatism, o grasiere, un tetacism, betacism și ulterior să așez corect sunetele, care să elimine gâtuirile, încordările, forțările, grimasele, respirația greșită, mișcările incorecte ale buzelor până și gesturile sau mișcarea haotică într-o sală pot afecta modul în care individul articulează. Deci, scopul nostru este să obținem un comunicator care nu forțează oamenii să-l asculte. Iar expunerea sa publică să reușească să emoționeze audiența, să o convingă, să o motiveze, să o inspire, să o informeze într-o manieră frumoasă. Eu spun întotdeauna că un orator trebuie să apară în public complet înarmat, din cap până în picioare, iar Dicția este o parte importantă a mijloacelor sale de creație.

Cum începem? Cu pachetul de urgență a unui comunicator de succes. La modul practic, încălzim buzele, limba, mandibula cam 5-7 minute. Când încălzim buzele rostim pe un singur inspir timp de 30 sec, P-B, P-B, P-B, X-O, X-O, MA, ME MI MO, MU. Apoi pentru limbă, rostim: LALELE, LALELE, LALELE, LALELE, DDDD-TTTT-NNN-LLL, TRRRRRRRRRRRR. Mișcăm și mandibula, mestecăm o gumă imagină și tragem de față stânga, dreapta cu buzele strânse. Când scriu aceste exerciții, îmi vine în minte actorul și regizorul german Ernst von Possart (1841 -1921) care la o cină de gală și verifica supa, vinul și alte băuturi cu un termometru de buzunar. Era preocupat să-și protejeze vocea și urmărea de fiecare dată temperatura mâncării ce i se servea. Iată cât de mult își apreacia unul dintre cele mai importante daruri primite de la natura creatoarea. Și anume, vocea sonoră, muzicală, expresivă, puternică, având dicția potrivită putea mișca orice suflet din sală. Ceea ce fac greșit mulți comunicatori, este să creadă că acuratețea dicției nu este influențată de consumul de medicamente, fumat, alcool, droguri, ingerarea de alimente foarte fierbinți, picate, sărate, extrem de dulci. Ei bine, băuturile accidulate sau lecitina din ciocolată înaintea unei prezentări o să provoace lentoare în articulare și senzația de clei în gură. Produsele sărate vor genera salivare excesivă, mâncărurile fierbinți pot scoate din funcțiune anumiți pori de pe suprafața limbii, și ea să fie parțial funcțională în procesul de articulare pentru o scurtă perioadă de timp. Deci, excludem înaintrea unei apariții pe scenă nucile, migdalele, alunele, semințele de floarea soarelui, pentru că ele pot zgârâia corzile vocale și fiind produse oleaginoase vor scădea rezistența vocii. Regula pe care o recomand, este ca înaintea unui discurs să mâncați frugal, exact ca Isus. Energia trebuie să fie în creier, nu în stomac luptându-se cu cartofii prăjiți.

Deci, vocalele de multe ori, și într-un curs de canto se pot imposta. Dar consoanele au nevoie de o prelucrare prin lecții de dicție. Mulți oratori, nu prea sunt interesați de cuvânt. Ei cred că odată ce știu să vorbească pot să apară în public fără nicio problemă. Dacă vorbești, nu înseamnă că știi și să comunici. Există o mare diferență între a vorbi și a comunica. Toată lumea vorbește, comunică doar cel care știe ce face cu mâinile, picioarele, fața și ideile lui.  Abia atunci te poți considera un comunicator, până atunci ești doar un simplu vorbitor.

Munca unui antrenor de dicție cu pregătire, inclusiv,  logopedică, pedagogică, psihologică începe de la exercițiile de încălzire, către dezvoltarea respirației și a sonorității notelor prelungite, impostarea, consolidarea și automatizarea sunetelor, prin intermediul exercițiilor de dicție, a elementelor de logopedie, pe care cu talent pedagogic și echilibrate psiho-emoțional le poate așeza în mintea unui orator, care își construiește harta mentală a unei expuneri publice coerente, expresive, fluente, carismatice și memorabile. O voce bună de la natură trebuie educată prin dicție. Deci, nu este suficient să ai o voce puternică, dacă nazalizarea, ritmul precipitat de pronunție, prelungirea, anticiparea sau suspensia sunetelor afectează în  mod iremediabil un discurs care pe foaie părea credibil, puternic, plin, viu, dar expunerea lui a fost îndoielnică. Un comunicator care nu se preocupă de dicție, riscă să aibă o articulare condensată, închisă, albă, adică ștearsă, cu sunete gâtuite, cu un ambitus închis, o voce ca din butoi, poate chiar vulgară, cu dialecte supărătoare, dispersată, fără un registru vocal adecvat care nu e potrivită unui viitor “Cicero.”

Celebrul Luciano Pavarotti ținea în gură un cub de gheață înaintea unei reprezentări, pentru că putea crește rezistența corzilor vocale, când acestea deveneau prea solicitate și îți imaginea o lâmâie coaptă care își lăsa sucul pe amigdalele sale când simțea că rămâne fără salivă. În fond, ar fi bine ca profesorii de canto să predea dicție, iar profesorii de dicție să predea și canto,  pentru că ar facilita expunerea publică a acestor comunicatori, fiind și ei niște modele pentru oameni.

Pentru un comunicator, exercițiul de dicție: Imponderabilitatea era indescriptibilă și irezistibilă, inexplicabilă și imperturbabilă, ireversibilă și intangibilă pentru interesul indescifrabil al incococefedestrabilității, ar trebui să fie sinonim cu pregătirea pentru scenă. Astfel, repetate de câteva ori, clar și corect, fără grabă, cresc șansele unei vorbiri expresive, sigure, convingătoare și ușor de înțeles pentru întreaga audiență.

În cei zece ani de când studiez în detaliu acest domeniu, am intrat în contact cu mii de oamenii cu diverse pregătiri profesionale pe care i-am ajutat „să fie în voce.” Am întâlnit cele mai diverse timbre, am ascultat sunetele unor voci bine impostate, am învățat să recunosc nuanțele laringeale, nazale, din cap, din piept, din ceafă, guturale și de alte tipuri. Toate acestea sau imprimat pe memoria mea auditivă și am identificat avantajul vocilor “în mască.” Adică, în partea din față a capului unde se află cerul gurii, cavitatea nazală, sinusurile, maxilarul superior și alți rezonatori. Apoi, te poți duce cu un sfert de voce și gura închisă ca să-ți așezi vocea, scoți un zumzăit încet în căutarea unui punct de sprijin potrivit pentru ea. Iar dacă sunetul iese nazal, trebuie să elimin doar o încordarea din partea interioară a nasului, unde este localizată de obicei. Cu ajutorul zumzăitului în șoaptă poți dezvolta sunetul, dar se pot corecta și toate notele pe consoane. Cât de neprietenos urechii sună un A când își ia zborul din burtă, sunetul E sună din glotă, I se chinuie să iasă din gâtul sugrumat, O sună ca din butoi, iar U, Î, Ă ajung greu de corectat. Apropo, “căscatul” permite eliminarea încordării, gâtul se îndreaptă în mod natural,  iar exercițiile de dicție sunt sprijinite si de acest element.

Fiecare comunicator trebuie să aibă o dicție corectă și frumoasă, să simtă nu numai frazele și cuvintele, dar fiecare silabă, fiecare literă. Pentru fiecare dintre noi există un singur om care vorbește corect și acel om este el însuși. Noi suntem obișnuiți cu noi înșine și ne auzim altfel decât ne aud alții. Trebuie să ai răbdare să-ți studiezi atent vorbirea pentru a te putea auzi pe tine cu adevărat. Cineva spunea că „vocalele sunt un fluviu, iar consoanele sunt malurile, atunci cele din urmă trebuie întărite pentru a evita inundațiile.”

Mulți dintre noi nu simțim limba, cuvintele, literele, frazele și le rostim greșit. În loc de E pronunțăm, IE, în loc de O spunem UO, în loc de EA spunem IA, în loc de Ă spunem Î și acest șir poate continua. Mai adăugăm, îîîî-iala, mmmm-iala, ăă-iala, sâsâiala, grasierea, rârâiala, vorbitul pe nas, bâlbâitul, gângăveala și toate celelalte defecte de vorbire. Deci, atunci când spunem că unui orator îi lipsește dicția, identificăm un cuvânt cu începutul ciuntit  care este asemeni unui om cu capul turtit, iar un final de cuvânt înghițit e ca un om cu picioarele amputate. Omiterea unor litere sau silabe, lenea sau neglijența pronunției cuvintelor care se topesc într-o masă uniformă, aritmia în vorbire, când cuvântul sau fraza începe lent iar apoi o ia brusc la goană seamănă cu vorbirea unui bețiv.

Fiecare dintre sunetele din care se compune un cuvânt are propriul suflet, propriile caracteristici, propriul conținut care trebuie să fie simțite de cel care pronunță. Dar dacă cuvântul nu este în contact cu viața și se pronunță formal, mecanic, fără tragere de inimă, fără suflet, gol, atunci el seamănă cu un corp fără viață. Cuvântul viu este plin pe dinăuntru. El are propriul chip și trebuie să rămână așa cum l-a creat natura, nu așa cum îl denaturează omul. Dacă omul nu va simți sufletul literei, el nu va simți nici sufletul cuvântului. Pentru un orator de succes, cuvântul nu este doar un sunet, ci o sursă de imagini. Deci, dicția este despre ele, cuvintele. Totul pentru ele! În ele se află sensul principal al creației noastre.

Semnează: Vera Nastasiu