Foarte des şi în diverse contexte, auzim părinţi adresându-se copiilor lor „mai taci odată”, „nu te mai opreşti din vorbit”. Există, însă, şi o altă categorie de părinţi, care şi-ar dori ca micuţul lor să le vorbească, dar acest lucru nu se întâmplă, chiar şi până la 4 ani.
Trebuie să menţionăm faptul că dezvoltarea limbajului copilului trece prin câteva stadii. Eremia Lucia, psihopedagog logoped în cadrul clinicii MedLife Genesys ne spune că există diferenţe între copii în ceea ce priveşte viteza şi formele de achiziţie ale limbajului. La aceeaşi vârstă, unii copii de-abia vorbesc, alţii formulează deja fraze complete. Însă aceste diferenţe de ritm ale achiziţiei limbajului nu conduc la diferenţe de limbaj la vârstă adultă. În perioada antepreşcolară, limbajul copilului prezintă anumite imperfecţiuni de natură fiziologică, o labilitate articulatorie manifestată prin omisiuni, inversiuni, substituiri de sunete, care sunt considerate normale.
Mai mult decât atât, între 2 şi 4 ani copilul nu este capabil să realizeze o analiză şi sinteză fonematică. Dar multe din particularităţile vorbirii antepreşcolarului, prin prelungirea lor mult peste vârsta de 3 ani, sunt considerate defecte de vorbire, cum ar fi omiterea sunetelor care trebuiau însuşite la o vârstă timpurie (ex. C-G, P-B, F-V) etc.
Eremia Lucia subliniază că pentru a evita instalarea dislaliei patologice, tratamentul trebuie să înceapă timpuriu; în caz contrar, sunetele deficitare se automatizează în vorbire, iar acest lucru poate avea urmări imprevizibile pentru viitorul copilului, cum ar fi: anxietate, timiditate excesivă, frustrare, toate acestea reflectându-se în slaba integrare socială şi şcolară.
Comenteaza