Dicția este importantă pentru că te ajută să comunici clar, să te faci înţeles. O vorbire clară și eficientă transmite mai multă încredere şi mai multă siguranță celor din jur, îţi oferă o anumită doză de respect.

Natalia Constantin este mama cursantului nostru Adrian Constantin care a finalizat recent Nivelul II la Dicție și Discurs Public. Află din interviul de mai jos de ce a hotărât Natalia să-și înscrie fiul la un nou curs de Dicție și Discurs Public.

Dicție.md: De ce ați înscris copilul la nivelul II?

Natalia Constantin: L-am înscris la Nivelul II pentru că după Nivelul I, Adrian a prins la curaj și a început să vorbească mai liber în public și mai bine. Iar eu ca părinte îmi doresc că copilul meu să aibă încredere în forțele proprii, să fie curajos și iasă în față indiferent de situație. Înainte de a face dicție,  el era un copil căruia nu-i place să iasă în evidență, iar la școală, deși știa răspunsul nu ridica mâna niciodată.

Dicție.md: Cum a fost experiența celor 5 săptămâni de curs,  ținând cont că exercițiile de dicție au fost mult mai complicate?

Natalia Constantin: Am observat că la Nivelul II a învățat exercițiile mai rapid, mai ușor.  

Dicție.md: Ce rezultate ați observat la realizarea discursurilor?

Natalia Constantin: Am văzut ca discursurile le ține mai bine, deși uneori se mai simțea cate o emoție.

Dicție.md: Cum v-ați simțit la examenul final când ați văzut ce rezultate a obținut copilul dvs?

Natalia Constantin: Am fost încântată de rezultatele obținute. Am avut emoții, recunosc. Rezultatele lui Adrian mi-au depășit așteptările. Eu cred că noi ne-am aflat la locul potrivit, la timpul potrivit și am găsit omul de care Adrian avea nevoie pentru a performa în arta vorbirii.

Dicție.md: Dacă ar fi să să-I transmiteți un mesaj Verei, care ar fi acesta?

Natalia  Constantin: Vera a fost pilonul de încredere a lui Adrian că poate să vorbească în public. Ea l-a motivat să învețe să aibă curaj și încredere în forțele proprii și l-a învățat să nu cedeze la primul obstacol ieșit în cale. Îi doresc Verei să rămână în continuare un stâlp de încredere pentru copiii, deoarece încurajarea ei le dă aripi ca să reușească.  

Interviu realizat de echipa Dicție.md!

Foto: Dicție.md.