Cum credeți că a învins Vera Nastasiu frica de a vorbi în public? Dar sunteți curioși să aflați și care au fost metodele cele mai eficiente care au ajutat-o să diminueze aceste stări și să capete mai multă încredere în sine? Ei bine, echipa
Dicție.MD a făcut rost de această informație și o împarte cu cei care vor să scape de teama vorbitului în public.
1.Cunoașterea subiectului
Cu cât știi mai bine subiectul despre care vrei să vorbești, cu atât mai relaxat te vei simți în fața publicului. Rezervă-ți timp pentru a stabili ce întrebări poți pune publicului, dar totodată pregătește-ți răspunsurile.
2.Organizarea
Din timp, planifică cu atenție informațiile pe care dorești să le prezinți. Cu cât ești mai organizat, cu atât vei fi mai puțin stresat. Dacă este posibil, vizitează locul în care vei vorbi și examinează tehnica disponibilă înainte de prezentare.
3.Exersarea
Exersează-ți prezentarea de mai multe ori. Fă acest lucru în fața oglinzi. Analizează-ți expresia feței, mimica, gesticulația. Cu ajutorul acestei metode vei putea mai ușor memora textul și vei putea îmbunătăți acele aspecte care nu-ți plac.
4.Eliminarea gândurilore negative
Când îți este frică de ceva, este posibil să supraestimezi probabilitatea apariției unor lucruri rele . Enumeră-ți grijile, apoi înfruntă-le. Este cea mai bună metodă de a scapă de ele.
5.Vizualizarea succesului
Imaginează-ți că prezentarea ta va merge bine. Gândurile pozitive te pot ajuta să scapi parțial de frica de a vorbi în public.
6.Respirația profundă
Acest lucru poate fi foarte liniștitor. Respiră de două sau mai multe ori înainte de a te urca pe scenă. Concentreză-te pe discursul tău. Ai grijă ca publicul să nu observe dacă simți că ai emoții sau ai uitat textul. Încearcă să respiri adânc și continuă mai departe. Chiar dacă ai făcut o pauză mai lungă, este posibil ca publicul tău să nu simtă, dar să creadă că ceea ce ai spus anterior este destul de important și merită câteva secunde de meditare.
7.Recunoașterea succesului
După discurs sau prezentare, încurajează-te chiar dacă nu totul a fost perfect. Analizează-ți greșelile ca o oportunitate de a-ți îmbunătăți abilitățile.
Doar cel ce nu încearcă, nu reușește!
Cu drag, echipa Dicție.md
Comenteaza