Știai că cel mai important indiciu nonverbal este contactul vizual ? Dacă da, atunci trebuie să știi și cum să construiești o relație cu publicul și cum să-l menții implicat în discursul tău.
Iată câteva sfaturi de la antrenoarea de dicție, Vera Nastasiu despre cum poți să-ți îmbunătățești contactul vizual în timpul unei prezentări.
1.Privește-ți publicul ca ascultător individual
Înainte de a vorbi, acordă -ți un moment pentru a indentifica în sală cine este audiența ta, cine crezi că va interacționa cu tine, apoi concentrează-ți atenția pe un membru al audienței. Vei avea mai multă încredere dacă faci acest lucru.
2.Implică toată lumea în conversație
Dacă trebuie să vorbești în fața unui număr impunător și este practic imposibil să ai contact vizual cu toată lumea, împarte publicul în secțiuni și alege câte un membru din fiecare grup cu care să te conectezi.
3.Menține contactul vizual suficient de lung pentru a face o conexiune
Potrivit mai multor studii, pentru a stabili un contact vizual puternic nu durează mai mult de cinci secunde.Cinci secunde este de obicei timpul necesar pentru a termina un gând, deci există un risc minim de a uita ce ai vrut să spui, dacă urmezi acest sfat.
4.Ferește-ți privirea atunci când o persoană nu se simte confortabil
Nu toată lumea se simte bine atunci când este privit direct în ochi. Deși este adevărat că privitul în ochi a unui membru care face parte din publicul vorbitorului este un semnal de comunicare universal, există anumite excepții pe care ar trebui să le iei în considerare. Unele culturi și norme cred că acest contact vizual este ofensator în anumite circumstanțe.
5.Exersează mai mult textul prezentării
Majoritatea vorbitorilor se uită în tavan sau în podea atunci când se străduiesc să găsească cuvintele potrivite pentru a explica un gând. Dacă faci acest lucru un timp mai îndelungat, riști să pierzi atenția publicului. Iată de ce este necesar să cunoști la perfecție textul prezentării.
Reține: Durata contactului vizual variază în funcție de cultura unei țări. Dacă urmează să susții o prezentare într-o altă țară, asigură-te că ești informat cu toate normele culturale ale audienței tale.
Cu drag, echipa Dicție.md
Comenteaza