
Cucerește lumea prin discurs…
Te-ai decis?
A venit, poate, acel moment pe care îl tot amâni. Momentul în care alegi să faci ceva pentru tine, nu pentru ceilalți. Să te pui pe primul loc. Să-ți dai voie să crești.
Simți că ai ceva de spus… dar emoțiile îți stau în cale? E firesc. Așa începe fiecare drum care merită.
Îți spun din propria mea poveste.
Aveam 15 ani la prima mea apariție publică. Nu o voi uita niciodată. A fost spontană, nepregătită, dar atât de vie. Un jurnalist de la Vocea Basarabiei m-a invitat să prezint un text despre Ștefan cel Mare, la o sărbătoare a orașului Nisporeni — locul unde m-am născut.
Nu știam nimic despre postură, voce, articulare, ritm sau intonație. Știam doar emoția.Și o simțeam în fiecare fibră: în respirație, în palme, în vocea care tremura.
Nu cred că am reținut tot textul. Dar țin minte clar altceva — sentimentul că sunt auzită. Că cineva crede în mine. Și poate că acesta a fost începutul.
Mi-am promis atunci, în liniștea aceea plină de emoții, că nu voi rămâne acolo. Că voi învăța. Că voi crește. Că voi deveni mai mult.
Așa a început drumul meu.
Astăzi îți spun cu convingere: da, poți cuceri oamenii prin discurs.
Știu cât de greu e să fii în fața oamenilor. Știu cum e să simți că fiecare privire te analizează. Dar mai știu și altceva: că se poate învăța.
Nu ești singur în acest drum. La Dicție.md, lucrăm împreună. Corectăm, antrenăm, repetăm, construim.
Până când vocea ta nu doar se aude… ci rămâne.
Rămâne în mintea oamenilor. Rămâne în sufletul lor. Rămâne pe retină.
Tot ce trebuie să faci este primul pas. Când te decizi, suntem aici.
Cu drag,
Vera Nastasiu
Inalienabilitate, incomprehensibilitate, infinitezimale. Ai reușit să pronunți? Vezi secretul!
O pronunţare corectă şi fermă a cuvintelor te transformă într-o persoană convingătoare. Indiferent dacă eşti angajat sau angajator, persoană publică sau nu, actor, prezentator, profesor, manager, student, elev şi te pregăteşti să susţii un interviu, discurs sau chiar o prezentare, este foarte important să vorbeşti corect, coerent şi mai ales [...]
De ce unii oameni au succes, iar alții nu? Dicție.md îți explică ce face diferența
Dacă te-ai întrebat vreodată de ce unii oameni au mereu realizări frumoase și se bucură de succes, iar alții dau greș aproape tot timpul în ceea ce fac, Dicție.md te ajută să găsești răspunsul la această întrebare, în articolul de mai jos. Să nu crezi că există oameni care s-au [...]
Inga BRATEȚCHI: „Vera Nastasiu, cu mare grijă ne-a dat și sfaturi, ne-a insuflat și încredere, și ne-a inspirat cu rafinamentul ei, ceea ce mă face să recomand cu încredere cursurile Dicție.md.”
Dorința de a excela în continuare și de a fi cei mai buni în ceea ce fac, îi determină pe cursanții noștri, copii sau adulți, să se înscrie la cursurile de dicție și discurs public cu Vera Nastasiu, unde pot dobândi nu doar abilități de comunicare, ci și mai multă [...]
Evaluare Finală Copii, nivelul I – Octombrie 2021
Cei mai minunați copilași, la dicție cu Vera Nastasiu! Faceți cunoștință cu noii absolvenți ai cursului de dicție și discurs public, la Dicție.md! Timp de 5 săptămâni, picii și-au antrenat abilitățile de comunicare și au dobândit performanțe remarcabile în ceea ce privește gestionarea emoțiilor, atitudine persuasivă și încredere în sine. [...]
Cum să te prezinți la un interviu de angajare?! Dicție cu Vera Nastasiu îți oferă cele mai bune sfaturi
Dacă ai fost invitat la un interviu de angajare, fii sigur că ai atras deja atenția potențialului șef asupra ta. Acest lucru ar trebui să te bucure, pentru că mulți candidați nu ajung nici la această etapă. Totuși. interviul de recrutare îi pune pe mulți într-o situație inconfortabilă și emoțiile [...]
Vera Nastasiu: Didactica vorbirii ca joc a identității vorbitorului și ascultătorului.
Joi, 7 octombrie, alături de dl. dr. habilitat, profesor universitar Adrian Ghicov, Vera Nastasiu a oferit un master-class la disciplina #Dicție pentru profesorii de limba română la un curs de formare a cadrelor didactice de specialitate. Tema instruirii: Didactica vorbirii ca joc a identității vorbitorului și ascultătorului. Eveniment organizat de [...]