
Cucerește lumea prin discurs…
Te-ai decis?
A venit, poate, acel moment pe care îl tot amâni. Momentul în care alegi să faci ceva pentru tine, nu pentru ceilalți. Să te pui pe primul loc. Să-ți dai voie să crești.
Simți că ai ceva de spus… dar emoțiile îți stau în cale? E firesc. Așa începe fiecare drum care merită.
Îți spun din propria mea poveste.
Aveam 15 ani la prima mea apariție publică. Nu o voi uita niciodată. A fost spontană, nepregătită, dar atât de vie. Un jurnalist de la Vocea Basarabiei m-a invitat să prezint un text despre Ștefan cel Mare, la o sărbătoare a orașului Nisporeni — locul unde m-am născut.
Nu știam nimic despre postură, voce, articulare, ritm sau intonație. Știam doar emoția.Și o simțeam în fiecare fibră: în respirație, în palme, în vocea care tremura.
Nu cred că am reținut tot textul. Dar țin minte clar altceva — sentimentul că sunt auzită. Că cineva crede în mine. Și poate că acesta a fost începutul.
Mi-am promis atunci, în liniștea aceea plină de emoții, că nu voi rămâne acolo. Că voi învăța. Că voi crește. Că voi deveni mai mult.
Așa a început drumul meu.
Astăzi îți spun cu convingere: da, poți cuceri oamenii prin discurs.
Știu cât de greu e să fii în fața oamenilor. Știu cum e să simți că fiecare privire te analizează. Dar mai știu și altceva: că se poate învăța.
Nu ești singur în acest drum. La Dicție.md, lucrăm împreună. Corectăm, antrenăm, repetăm, construim.
Până când vocea ta nu doar se aude… ci rămâne.
Rămâne în mintea oamenilor. Rămâne în sufletul lor. Rămâne pe retină.
Tot ce trebuie să faci este primul pas. Când te decizi, suntem aici.
Cu drag,
Vera Nastasiu
Mirela Ghilaș: Vreau să devin actriță cu o dicție impecabilă
Mirela Ghilaș are 11 ani și este elevă la Liceul Teoretic Waldorf. Rezultatele ei la dicție ne-au bucurat mult și vă invităm să o cunoaștem mai bine în următorul interviu. Dicție.md: Ce înseamnă dicția pentru tine? Dicția înseamnă să vorbim clar, corect și fără emoții. Dicție.md: Descrie cum a fost [...]
Maria Bumbu, director de marketing: Fiecare zi de curs m-a ajutat să mă redescopăr și să-mi îmbunătățesc comunicarea. Recomand din suflet tuturor
Tot timpul avem nevoie de progres atât profesional, cât și personal. În momentul în care investim în noi cunoștințe, creștem valoarea noastră ca oameni. Este motivul pentru care cursanta noastra, Maria Bumbu, a decis sa se înscrie la cursul de dictie si discurs public. Aceasta a rămas încântată de rezultatele [...]
Valeria Benderschi: Atunci când am venit la curs nu pronunțam corect litera E, iar acum rostesc corect acest sunet.
Valeria Benderschi are doar 7 ani și este eleva Școlii Abeceluș. S-a descurcat minunat la cursul de dicție și discurs public pentru copii. Alături de Vera Nastasiu, a reușit să obțină încrederea de a vorbi în public și a rezolvat mica problemă pe care o avea la începutul cursului. Care [...]
Tatiana Crestenco, Șefa cabinetului Vicepreședintelui Parlamentului R.Moldova: Este cel mai bun curs de dicție și discurs public, bine organizat și cu cea mai bună antrenoare.
Vorbesc mai ferm și mai clar, vocea nu mai este atât de vulnerabilă, emoțiile nu mai sunt o problemă atunci când trebuie să vorbesc în public. Cu aceste schimbări se mândrește cursanta noastră, Tatiana Crestenco, după cele cinci săptămâni de curs. Pentru mai multă inspirație vă invităm să citiți interviul [...]
Olga Lisnic, director de marketing: Cu Vera Nastasiu și cea mai timidă persoană, care are o frică teribilă de public poate învăța să vorbească în fața unei audiențe
O comunicare corectă și frumoasă te ajută să ajungi unde îți propui. Este parerea Olgăi Lisnic, cursanta noastra, care a finalizat cu succes cursul de dictie si discurs public. Dictie.md: Cât de importantă este dicția în activitatea dvs? Dicția în activitatea mea are un aspect esențial, fiindcă vorbesc foarte mult [...]
9 IANUARIE 2021 – CURS de DICȚIE pentru COPII
9 Ianuarie 2021 începem un nou CURS ONLINE de DICȚIE pentru COPII. Instruirile au loc doar sâmbătă și duminică de la 10.00 – 11.30 timp de 5 săptămâni. tel: 067 44 99 44 Aplicația: ZOOM Vârsta 6 - 12 ani. #Instruiri moderate de #Vera #Nastasiu, antrenoare acreditată ANC București pe [...]