
Cucerește lumea prin discurs…
Te-ai decis?
A venit, poate, acel moment pe care îl tot amâni. Momentul în care alegi să faci ceva pentru tine, nu pentru ceilalți. Să te pui pe primul loc. Să-ți dai voie să crești.
Simți că ai ceva de spus… dar emoțiile îți stau în cale? E firesc. Așa începe fiecare drum care merită.
Îți spun din propria mea poveste.
Aveam 15 ani la prima mea apariție publică. Nu o voi uita niciodată. A fost spontană, nepregătită, dar atât de vie. Un jurnalist de la Vocea Basarabiei m-a invitat să prezint un text despre Ștefan cel Mare, la o sărbătoare a orașului Nisporeni — locul unde m-am născut.
Nu știam nimic despre postură, voce, articulare, ritm sau intonație. Știam doar emoția.Și o simțeam în fiecare fibră: în respirație, în palme, în vocea care tremura.
Nu cred că am reținut tot textul. Dar țin minte clar altceva — sentimentul că sunt auzită. Că cineva crede în mine. Și poate că acesta a fost începutul.
Mi-am promis atunci, în liniștea aceea plină de emoții, că nu voi rămâne acolo. Că voi învăța. Că voi crește. Că voi deveni mai mult.
Așa a început drumul meu.
Astăzi îți spun cu convingere: da, poți cuceri oamenii prin discurs.
Știu cât de greu e să fii în fața oamenilor. Știu cum e să simți că fiecare privire te analizează. Dar mai știu și altceva: că se poate învăța.
Nu ești singur în acest drum. La Dicție.md, lucrăm împreună. Corectăm, antrenăm, repetăm, construim.
Până când vocea ta nu doar se aude… ci rămâne.
Rămâne în mintea oamenilor. Rămâne în sufletul lor. Rămâne pe retină.
Tot ce trebuie să faci este primul pas. Când te decizi, suntem aici.
Cu drag,
Vera Nastasiu
11 sfaturi practice dacă își pierzi vocea
Îți pierzi vocea sau te confrunți cu răgușeala, există câteva măsuri pe care le poți lua pentru a-ți recăpăta vocea mai rapid și pentru a evita agravarea problemei. Iată câteva sfaturi practice: Odihnește-ți vocea: Primul lucru pe care ar trebui să-l faci atunci când îți pierzi vocea este să acorzi [...]
Alexandrina Ganganu: Vera Nastasiu este o femeie dintr-o altă galaxie, care prin felul ei de a fi, schimbă în fiecare zi lumea.
Alexandrina Ganganu este una dintre cursantele noastre care poate servi drept exemplu pentru mulți tineri ambițioși pentru care viitorul arată spectaculos. Discursurile ei din sala de curs, ținuta, imaginea ei publică au transformat fiecare apariție în una memorabilă. Am întrebat-o cum s-a simțit alături de noi, iar răspunsurile le găsiți [...]
Evaluare finală – Adulți/Septembrie 2023
🎤✨ Reușită de neegalat! 14 Oratori Formidabili au Ajuns la Finalul Cursului de Dicție și Discurs Public cu Vera Nastasiu! 🎉👏 🌟 Acești participanți dedicați au lucrat din greu și au depășit cu succes provocările din sala de curs la Dicție.md, învățând arta vorbirii clare, a discursului convingător și a [...]
20 Noiembrie – Curs de dicție și discurs public pentru adulți cu Vera Nastasiu
Scapă de frica vorbitului în public. Simți că ai lucruri de comunicat, informații pe care vrei să le transmiți, dar îți transpiră palmele și îți tremură vocea atunci când începi să vorbești în fața unui public, în fața șefului sau pur și simplu într-o companie mai mare de oameni? Îți [...]
26 Noiembrie – Un nou curs de dicție și discurs public pentru copii cu Vera Nastasiu
Copilul tău este timid, retras și cu greu își face curaj să vorbească în public? Prezentarea temelor pentru acasă în fața colegilor și a profesorilor este o adevărată provocare pentru el? Îți dorești să fie mai expresiv, dar parcă are unele reticențe în exprimare, iar articularea cuvintelor nu este punctul [...]
Andreea Inesa Mahu: A început să nu-mi mai fie teamă de public, să privesc în ochi fiecare persoană, să înving emoțiile și să am o vorbire clară.
Andreea Inesa Mahu este absolventa Dicție cu Vera Nastasiu și suntem bucuroși să împărtășim cu dvs. gândurile ei de la finalul acestui curs. Dicție.md: Cum ai descoperit dicție.md și de ce ai decis să te înscrii? Andreea Inesa Mahu: Am descoperit cursul de dicție pe rețelele de socializare și am [...]