Întotodeauna contează ceea ce spui, dar are o foarte mare valoare şi cum o spui, iar când vorbeşti la televizor, acasă ori cu prietenii aceste aspecte capătă o importanţă imensă. Cei care te văd şi te aud sunt un număr nedeterminat, dar sigur sunt mai mulţi decât familia, prietenii, vecinii tăi.
Așadar, trebuie să știi că:
1. Poţi să ai o dicţie perfectă şi să ai control total asupra cuvintelor. Greutatea vocabularului tău se simte cu fiecare cuvânt rostit. Devine tot magic când vorbeşti, însă magia dispare odată ce nu şti să-ţi foloseşti vocea. Majoritatea oamenilor vorbesc din piept. Însă pentru o voce bună și un timbru perfect ai nevoie de vocea venită din stomac. Luaţi o carte sau un articol de presă, trageţi adânc aer în piept şi „înghiţiţi-l”. Trebuie să simţiţi aer în stomac. Începeţi să citiţi, astfel încât să vă auziţi. Cu mult exerciţiu şi zeci de ore pierdute astfel, o să vorbiţi din stomac din reflex.
2. Respiraţia este extrem de importantă. Dacă îţi consumi tot aerul din primele cuvinte, pe restul nu le mai poţi zice şi pierzi fluenţa. La fel cum atunci când înoţi este bine să ştii cum şi când să respiri ca să nu-ţi pierzi puterile după primii metri în bazin, la fel şi când vorbeşti este bine să ştii cum şi când să inspiri şi să expiri.
3. Cel mai bun instructor eşti tu. Înregistrează-te la microfon şi ascultă-te. Vei observa greşeli care le faci, atât în tonalitate cât şi de controlul respiraţiei. Autocorectează-te şi curând vei putea învăţa pe alţii la rândul tău.
4. Accentul şi terminarea cuvântului, până la ultima literă, să o audă şi cei care stau mai prost cu o ureche, sunt aspecte la fel de însemnate într-o vorbire fluentă.
5. Foloseşte propoziţii scurte. O frază lungă nu doar că îţi va consum toate rezervele de aer, dar îşi va şi pierde mult mai uşor sensul şi, evident, atenţia ascultătorului.
6. Înţelegerea textului este esenţială pentru dicţia ta. Cu cât eşti mai stăpân pe informaţia pe care o furnizezi, cu atât felul în care o livrezi va fi mai ferm şi mai corect exprimat.
7. Exersează! Nu pleca de la ideea că oricine vorbeşte o face corect – un simplu exerciţiu în faţa oglinzii îţi poate demonstra că nu e deloc aşa.
Comenteaza