Vesel, curios, ager și foarte prietenos. Acestea sunt calitățile care îl descriu perfect pe cursantul nostru Augustin Frija. Pe parcursul celor 5 săptămâni de curs, Augustin a dat dovadă  de seriozitate și multă dorință de a excela. Mama lui, Tatiana Frija a acceptat să vorbească cu noi, pentru a ne spune care au fost schimbările pe care le-a văzut la fiul ei, după finalizare cursului de Dicție și Discurs Public cu Vera Nastasiu.

Vă invităm să citiți interviul de mai jos, pentru a afla cum s-a descurcat Augustin la orele de dicție.

Dicție.md:De ce considerați important ca un copil să urmeze un curs de dicție?

Tatiana Frija: Este  necesar acest curs, deoarece copilul învață cum să aibă mai multă încredere în forțele proprii  atunci când comunică cu unul sau mai mulți interlocutori, să fie atent la ceea ce spune, și cum să se facă ascultat. De asemenea, acest curs este binevenit, deoarece îi arată copilului ce greșeli să evite în comunicare de zi cu zi.

Dicție.md: Când și cum ați descoperit Dicție.md?

Tatiana Frija: De pe Facebook. Am urmărit postările și am hotărât să-l înscriu pe Augustin la curs.

Dicție.md: De ce ați ales să vă înscrieți copilul la cursul de dicție și discurs public al Verei Nastasiu? Ce v-a convins să ne alegeți?

 Tatiana Frija: Personalitatea Verei Nastasiu. Am văzut cum vorbește, cum se exprimă, mi-a plăcut foarte mult de ea. De asemenea, am apreciat și rezultatele cursanților ei.

 Dicție.md: După încheierea cursului cu Vera Nastasiu, cum s-a schimbat vorbirea copilului?

 Tatiana Frija: Acest curs a avut un impact pe măsură asupra modului de a vorbire a băiatului meu. Acum pronunță sunetele corect, este mai încrezut în sine și mult mai îndrăzneț. 

 Dicție.md: Cum au fost sesiunile de Discurs Public?

 Tatiana Frija: Aceste sesiuni i s-au părut interesante. Chiar mi-a zis că vrea și la Nivelul II, deși antrenoarea ne-a spus că primul nivel încheiat cu succes este suficient pentru Augustin. El insistă să meargă și la Nivelul II.

 Dicție.md: Cum a fost antrenoarea Vera Nastasiu la instruiri?

 Tatiana Frija: I-a plăcut foarte mult de dumneaiei. El nu e prea mare povestitor. Însă, când cei mici, nu îndrăgesc profesorul, vin cu diverse scuze să nu mai meargă la ore. În timpul celor 5 săptămâni de curs, Augustin a mers cu încântare la instruiri. Antrenoarea are un fel de a vorbi cu copiii, care este ceva special.

 Dicție.md: De ce ați recomanda acest curs?

 Tatiana Frija: Am recomandat cu încredere acest curs prietenilor și rudelor, pentru că îmi place ce face Vera Nastasiu și pentru că am văzut rezultate remarcabile la Augustin.

 Interviu realizat de echipa Dictie.md!

Foto: Dictie.md