Interviu cu Vasile Botnaru, director Radio Europa Liberă la Chișinău. Despre importanța dicției pentru jurnaliști și politicieni, despre dicția în tranziția unei națiuni și despre imaginea unui tată care vrea să țină pasul cu fetele sale.

Dicție.md: Cât de mult contează dicția atunci când acceptați un jurnalist în echipa REL? Câtă greutate are acest aspect?

Vasile Botnaru: Aș minți dacă aș spune că e primordial. Am trecut prin școala Pro TV-ului unde dna. Vera Mereuță ne-a dat lecții de dicție și ne culca cu cartea pe piep ca să învățam respirație. Ne căuta cusururile specifice fiecăruia, găsindu-mi și mie un cusur, de care nici nu bănuiam. După ce mi-am dat seama că se repară ușor, că e nevoie de un pic de efort, acuratețe și lucurile se pun la punct mi-am zis că dicţia chiar poate face minuni. Pe de altă parte, există și farmecul unui specific personal: carisma. Inconfundabilul din personalitatea omului. O pauză anume, un mod anume de a construi o frază, topica, chiar și modul defectuos de a ține un discurs poate trăda o manieră de a gândi în timpul discursului.

Scriitorul și publicistul Vitalie Ciobanu, de exemplu, este un vorbirtor perfect, chiar și atunci când improvizează. Se simte o diferență când își citește un text elaborat și atunci când improvizează, dar este savuros și interesant. Nu mi-au plăcut niciodată capete vorbitoare cu promterul în față, pentru că e rece, e ca un frigider. Turuie, dar face gheață. Eu vreau să văd motoare vii, scânteietoare și unor asemenea motoare le iert greșelile sau ezitările.

 

Dicție.md: Spuneați că cele câteva ore de dicție primite la Pro TV au descoperit niște cusururi… 

Vasile Botnaru: Am „boala oamenilor cu buze subțiri”. Ciugulesc cuvintele. Oamenii cu buze voluptoase bine desenate vorbesc frumos, chiar poți să închizi sunetul și îi poți admira cum spun, ce spun. Eu n-am mușchiul facial foarte antrenat și există exercițiul tradițional cu creioanele între dinți. Vorba cu capra: întâi bagi capra, și după ce-o scoți, Doamne ce libertate. (zâmbește)

 

Dicție.md: Ați avut în copilărie sau adolescență vreun complex legat de vorbire?

Vasile Botnaru: De vorbire, nu. Eu ca toți adolescenții ochelariști am avut complexul că sunt ochelarist și nu sunt suficient de apetisant pentru fete. Fetelor le luau privirile băieții macho, care aruncau la baschet mingea drept în coș, iar eu am început să-mi dezvolt alte aptitudini, de alternativă. Cântam la chitară, încercam să învăț versuri ca să le cuceresc cu poezii. Asta m-a ajutat, pentru că mi-am dat seama că mușchiul creierului poate face concurență bicepșilor.

 

Dicție.md: Cum trebuie să fie o voce care vrea să ajungă la radio?

Vasile Botnaru: Să aibă un specific. Ideal ar fi să semene cu vocile care pe care le avem la REL de la Praga. Acolo sunt două doamne de referință – Oana Serafim și Elena Chirculescu, care au și școală, au și experință. Ele nu se panichează. Asta nu ține de voce, asta ține mai mult de personalitatea omului. Și-atunci când cauți o voce, cauți un intelect profund, această stăpânire, această judecată. Vocea e partea exterioară, interfața intelectului. Nu știu dacă am eu suficient talent ca să pot să detectez asemenea voci, dar atunci când îmi propun să angajez pe cineva încerc să detectez în complexitate aceste elemente.

 

Dicție.md: Ce credeți despre jurnaliștii vorbitori de limba rusă, care moderează emisiuni în limba română?

Vasile Botnaru: În primul rând, ar trebui să le iertăm multe, pentru că sunt o întruchipare vie a mesajului stimulator și motivațional pentru cei care încă nu au învățat limba rusă, dar poate ar vrea să se descătușeze, să vorbească în limba română. Atunci când ei vorbesc în limba română nu sunt cu mult mai ridicoli decât vorbitorii nativi de limbă română, care încearcă o rusă de asta provincială. Când Mihail Formuzal a încercat să improvizeze o ședință în limba română acolo la Comrat, mie mi s-a părut straniu să-l luăm imediat în bășcălie pentru greșelile pe care le-a făcut. Gestul lui cred că a fost salutabil. Am urmărit evoluția Natliei Morari de la prima apariție la Chișinău, când cu greu își refăcea un vocabular uitat de multă vreme și până acum, când e o prezentatoare destul de sigură, care și-a asumat niște riscuri: să fie ridicolă, blamată. Dar fiind foarte sigură că accentele se pun pe modul în care gândește, ce încearcă să spună, a mers foarte ferm și eu o admir pentru asta.

 

Dicție.md: Cine sunt modele pentru Vasile Botnaru?

Vasile Botnaru: Pot să vă spun modele care mă învață pe mine: Vsevolod Cernei. Chiar dacă are și el o manieră bolborosită de a vorbi este un foarte bun stăpânitor al limbii, pentru că nu ezită să rostească cuvintele. Nu are rețineri în căutarea cuvintelor. Chiar dacă uneori dă senzația că este exagerat de șugubăț, prin asta se remarcă. Un alt exemplu ar fi Andrei Porubin care și-a făcut din vorbire o meserie. Altceva e că Andrei și-a abandonat cumva vocația lui de foarte bun jurnalist, întrucât a lucrat anterior și la Europa Liberă, pentru aparițiile lui teatrale de prezentator.Mi-i dor de un Andrei Porubin scriitor, gânditor, reporter, care să improvizeze.

 

Dicție.md: Cât de mult vă preocupă modul în care vorbesc și rostesc cuvintele nepoțelele dvs?

Vasile Botnaru: Mie îmi place că Emilia, nepoata cea mai mare, vorbește o română agreabilă. Deci nu s-a umplut de mahalagisme și maniera lat moldovenească. De rusisme nici nu spun, nu le-a însușit încă. Pentru noi este cu atât mai importantă rostirea cuvintelor, pentru că ea a început mai târziu să vorbească. Vorbea păsărește, inventa un limbaj și eram panicați deja. Greu și-a dat liber vorbirii. Pentru noi orice performanță, cât de mică era prilej de mare bucurie. Ea recuperează acum anii de tăcere și deja e mai greu să o ferim de pericolul limbajului de stradă.

 

Dicție.md. Daca e să ne referim la politicienii care au o prestație de comunicatori excelenți, pe cine menționați?

Vasile Botnaru: A fost unul Oleg Serebrian, ceruia i-am spus în față: „ați fost străin, ați fost o avis rara și v-au dezlocuit, v-au trimis la Paris ca să nu aveți ce căuta aici și să nu fiți un reproș vizibil pentru toți ceilalți, care vorbesc prăpăstios”. Era un om care nu doar vorbea, el și gândea, el are stofă. Dar nu era suficient de hain ca politician și de aia l-au și dezradăcinat. Meseria de politician presupune o doză mare de cinism, de manipulare, de propagandă. Sinceritatea, etica sunt lucuri cam străine pentru meseria asta. Iată un exeplu de politician care îmi plăcea să-l ascult cu discursuri.

 

Dicție.md: Oratori buni avem în politica moldovenească?

Vasile Botnaru: Iurie Roșca este un orator excelent și în Parlament, și în fața jurnaliștilor și în copac. Dar, nu pun semnul egal între un orator bun și un tribun convingător, și un om politic agreabil, și un lider care pe termen lung să devină un Gandi, Churcill. Un orator sau un om cu dicția perfectă nu înseamnă și un om de succes în politică.

Cât privește prestația altor oratori, cum ar fi Vlad Filat, mă gândesc că el a avut și profesori, și nu doar de dicție. Ca orice om care ajunge într-o asemenea funcție la un moment dat este obligat să facă lecții de dicție și comunicare. Dar, el nu scapă de ticurile lingvinstice. Oricum, fără îndoială stăpânește un limbaj convingător. Face față unor convorbiri, întrebări neplăcute. Adică, e mult mai descătușat decât generația politicienilor care veniseră odată cu Mircea Snegur sau Petru Lucinschi. Dar între timp a câștigat demagogia, din păcate. Politicienii noștri vor fi taxați pentru pseudo-diplomație și pentru alte păcate, oamenii intuiesc și le aruncă bila neagră și din cauza asta.

Dicție.md: Există un stil Vasile Botnaru. Este vorba de fulare, chipiuri haioase pe care le purtați. Cine și cum a contribuit la crearea acestui stil original?

Vasile Botnaru: Inițil e meritul fetelor mele care nu s-au împăcat cu gândul că eu pot să îmbătânesc. Când am împlinit 40 de ani consideram că toți bărbații se zbat ca șarpele, că vai de mine, trece vremea, apar semnele pierderii bogăției capilare… Atunci am încercat să rămân prietenul lor și la exterior. Prima dată mi-am pus cercel în ureche și am avut tupeul să apar așa la televiziunea publică moldovenească. Eram prezentator de emisiune cu cravată și cercel în ureche, iar administrația de acolo era tolerantă – ceea ce era nemaipomenit în Chișinău. Asta era posibil numai în Germania și doar în cea capitalistă. Eu în felul acesta luptam cu imaginea unui tată care îmbătrânește.

 

Dicție.md: Și accesoriile de unde le cumpărați?

Vasile Botnaru: Păi, inițial am primit un cadou, fiind la Praga, de la colegii din Georgia. Ei mi-au dat o șepcuță georgiană cu crucea asta brodată și am purtat-o o săptămână cât am stat pe acolo. Și tot așa, ba îmi dăruia cineva un chipiu, ba îmi cumpăram eu unul – acum sunt cam 30 de piese, dar câteva sunt cele mai dragi. Cea mai recentă achiziție-dar a venit de la Bișkek, acolo se află Corina Cepoi, o veche prietenă care, știind pasiunea mea, mi-a trimis un chipiu foarte drăguț. Eșarfele sunt de la Praga. O eșarfă arabă autentică mi-am cumpărat în magazinul milităresc din Praga.  În plus, eu am o problemă cu gâtul, iar ele îmi țin de cald și mă feresc de curentul rece.

 

Dicție.md: Ce faceți atunci când ajungeți să răgușiți, să pierdeți vocea?

Vasile Botnaru: N-am exerciții speciale, dar e recomandabil ceaiul de plante și sauna. Acum mi-am făcut așa un regim că merg dimineață la piscină și după aia stau un pic în saună, pentru că decalajul acesta de ore între Praga și Chișinău îmi permite. Când se trezește Praga vin și eu la serviciu, facem planul de lucru, agenda zilei. Adică, am ajuns „un aristocrat al meseriei”, exact ce îmi doream eu: să nu fiu reporterul acela nebun, umblând prin teren.

 

Dicție.md: Când ați purtat ultima dată costum, frac?

Vasile Botnaru: Cred că a fost la evenimentul organizat de PNUD, pe care l-am moderat. Era o adunare de cucoane și a trebuit să corepund. Mi-am pus cravată, am căutat cea mai frumoasă jachetă din garderobă, producție autohtonă, din respect pentru femeile care s-au adunat să vorbească despre problemele lor. Sigur că și la recepții unde scrie obligatoriu ținuta de gală mă conformez și mă simt la fel de bine. De la tatăl meu am învățat să leg cravata, fac nodul clasic foarte rapid.

Dar ținuta sport a venit din cauza meseriei de reporter, pentru că un reporter – știrist, trebuie să aibă buzunare pentru carnete, dictofoane, stilouri, să poată să stea pe scări, să meargă în teren – din comoditate. Când am ajuns director de știri la Pro TV, am fost impus prin ordin să vin la serviciu la cravată și m-am conformat, după care am renunțat foarte lesne. Acum, fiind în fața microfonului, nu sunt obligat să am această ținută.

 

Dicție.md: Un mesaj pentru toți cei care urmăresc www.dicție.md și vin la cursurile noastre de dicție.

Vasile Botnaru: Avem noroc că Vera Nastasiu are o așa preocupare. Pentru că atunci când în bucătăria franceză, de exemplu, care a trecut prin multe încercări și dezastre, în timpul celui de-al doilea război mondial, n-a renunțat la eleganța și tipicurile caracteristice bucătăriei frantuzești. Nici măcar sub ocupație.

Asta înseamnă că națiunea are o cultură. Iar bucătăia franceză este o trăsătură a francezilor. Or, respectul pentru limbă, pentru dicție, pentru cunoașterea limbii, rostirea limbii, pentru vocabularul autentic este o trăsătura a unei națiuni și dovada că există în general. Și iată ca Vera Nastasiu ajută oamenii locului, poporul, națiunea să înțeleagă că asta e o trăsătură, asta e o componentă a identității. Iar oamenii trebuie să înțeleagă ce face Vera. Dincolo de faptul că ei învață neologisme, reguli de pronunțare, respirație, ritm, intonație, tehnici de oratorie, ei trebuie să înțeleagă că participă împreună cu Vera Nastasiu la această această renaștere.

Dictie.md vă mulțumește.