Consumul de carte nu e cuprins în coșul zilnic
Una dintre căile prin care elevii de toate vîrstele își pot cultiva discernămîntul și afectivitatea este cititul cărților. Calculatorul poate să le ofere numeroase răspunsuri, dar are o lipsă esențială: nu are suflet.
NIMENI N-A ORBIT CITIND PREA MULTE CĂRȚI
Cărțile sunt sigure, iar cititul te relaxează, te rupe de agitația cotidiană. Să nu uităm că foarte multe și cele mai bune filme sunt făcute după cărți. Dar, o carte este mult mai bună decât un film. Și mai interesant este dacă citești cartea, apoi vezi filmul inspirat după acea carte.
Sîntem pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește consumul de carte, potrivit unei analize realizate anul trecut de Eurostat. 93,5% dintre români nu cumpără nici o carte pe an. Drept urmare, avem și cele mai puține librării, anume două la 100.000 de locuitori, pe cînd Germania, de exemplu, are de cinci ori mai multe. Avem foarte puține librării în care cititorii pot să citească, într-o atmosferă primitoare, în care cartea produce, ca să spun așa, o plus valoare intelectuală și afectivă. Cei mai mulți români preferă însă să citească în pat, în ordine descrescătoare cărți de ficțiune, de cultură generală, de specialitate, biografii și memorii, de religie și de istorie. Rarisim sînt consultate dicționare și enciclopedii.
Cei care mai citesc aleg un titlu sau altul din bloguri sau din magazinele online, la recomandarea prietenilor și foarte puțini cer sfatul unui librar. Rezultă de aici lipsa unei culturi a cititului și o preocupare doar ocazională pentru carte.
De ce se citește atît de puțin? Sondajele livrează răspunsuri care dau seama de comoditatea celor care nu au ținut niciodată o carte în mînă după anii de școală sau au frunzărit o carte într-un an: lipsa plăcerii, plictiseala și lipsa de răbdare, viața „te învață mai mult decît cititul”. De ce viața sau cartea și nu și viața și cartea? E aici o disjungere pe care o întîlnim frecvent în nenumărate domenii, în situații complexe, în fapte care cer discernămînt.
DE CE O CARTE ÎN LOCUL TELEFONULUI?
Pentru că întotdeauna, citind o carte îți dezvolți capacitatea de-a socializa. În lumea smartphone-urilor, această capacitate este redusă. Citind o carte faci parte din poveste și simți emoțiile personajelor. Tocmai din acest motiv devii conștient de modul în care diferite lucruri afectează alte persoane și citind îți vei îmbunătăți capacitatea de a empatiza mai ușor cu oamenii din jur.
Așadar să continuăm să citim o carte, deoarece o lume plină de oameni empatici este cu siguranță o lume mai bună !
surse: https://www.dw.com/ro/consumul-de-carte-nu-e-cuprins-%C3%AEn-co%C8%99ul-zilnic/a-54724961
surse: https://specialarad.ro/o-carte-buna-de-citit-sau-ne-ocupam-timpul-tastand-pe-telefonul-mobil/
Comenteaza