Exerciții pentru corectarea lui R
Principalul în corectarea consoanei R este să obținem dezvoltarea treptată a mobilității și elasticității vârfului limbii, pentru ca astfel să se ajungă la vibrarea lui în timpul trecerii curentului de aer.
EX.1: Cu maxilarele deschise se va freca ușor vârful limbii de incisivii superiori. Acest exercițiu va sensibiliza apexul și-l va deprinde cu mișcarea spre locul unde se va forma rostirea corectă a consoanei R.
EX.2: Cu maxilarele larg deschise tot timpul exercițiului (condiție fără de care acest ex. nu-și poate îndeplini scopul), se va purta ușor vârful limbii de la alveolele incisivilor superiori de-a lungul palatului tare, până la valul palatului – dând limba “peste cap” cât se poate de adânc. Se va face în continuare aceeași mișcare, în sens invers, de-a lungul palatului, de la fundul cavitații bucale la alveolele incisivilor superiori.
Se va repeta această mișcare de 8 – 10 ori, lent, fără crispare sau grimase, sprijinind puternic apexul pe palatul tare.
Acest exercițiu, pe lângă sensibilizarea vârfului limbii, ajută la întinderea frenului (ața limbii) și la suplețea limbii în mișcările de fonatie.
EX.3: Se scoate limba afară, lipită de buza superioară și se dă drumul unei coloane de aer puternice, care să treacă printre limba și buza superioară, în așa fel încât să se producă un mic zgomot.
Cu cât vom împinge mai puternic coloana, cu atât zgomotul va fi mai precis. La început nu se va reuși, poate, dar perseverând se va ajunge la producerea acestui zgomot.
Acest exercițiu aduce deprinderea vibrării apexului în partea anterioară a cavitații bucale, foarte aproape de alveolele incisivilor superiori, unde se va produce rostirea corectă a consoanei R.
EX.4: Consoanele D T N L se formează de asemenea cu perticiparea vârfului limbii și tot în același loc cu consoana R.
Se va rosti de multe ori puternic, ritmat și repede, ca un fel de tril fără voce, o serie de 5 – 6 D-uri cu accent pe primul D.
Se va proceda la fel cu consoanele T N și L.
O a două formă a acestui exercițiu e trecerea continuă, fără oprire, de la seria de D-uri, la seriile de T-uti, N-uri și L-uri.
EX.5: Se vor rosti, tot fără voce, de multe ori, în suită, scurt, dar foarte precis, consoanele DTL, DTL, DTL etc., apoi consoanele DL, DL, DL etc.
- Duc în bac sac de dac, aud crac, o fi rac? O fi drac? Face pac, aud mac, aud oac, nu e rac, nu-i gândac, nu e cuc, nu-i brotac, îl apuc, îl hurduc. E tot drac.
- Un cocostârc s-a dus la descocostârcărie, unde se descocostârcăreau şi alţi cocostârci nedescocostârcăriţi, ca să se descocostârcărească de cocostârcăria lui.
- Bucură-te cum s-a bucurat Bucuroaia când s-a întors Bucurel bucuros de la București.
- Unui tâmplar i s-a-ntâmplat o întâmplare. Alt tâmplar, auzind de întâmplarea tâmplarului de la tâmplărie, a venit şi s-a lovit cu tâmpla de tâmplăria tâmplarului cu întâmplarea.
- Până când a cărămidărit cărămidarul pe cărămidăriţă, a cărămidărit cărămidăriţa pe cărămidar.
- Balaban Bălăbănescu bâlbâieşte bâlbâituri bâlbâite pe negândite.
- Domnule Director, Doamna Dida Drăgan doreşte două dude din dudul dumneavoastră de dincolo de drum.
Comenteaza