Nu există părinte care să nu fi ridicat vreodată vocea.
Nu există părinte care să nu fi spus, măcar o dată, un cuvânt pe care mai târziu și l-a dorit înapoi.
Dar există părinți care, după fiecare moment greu, aleg să crească — și ei, alături de copiii lor.

Copiii nu învață perfecțiunea din ce le spunem, ci învață iubirea din felul în care reacționăm când greșesc.
Când un copil greșește, lumea lui mică se cutremură. Iar dacă și vocea părintelui se ridică, în loc de sprijin, el primește teamă.
E suficient un ton, o privire sau o propoziție care să-i schimbe modul în care se vede pe sine.

Adevărata educație începe în momentele dificile.
Atunci se formează vocea interioară a copilului — acel glas pe care îl va auzi, toată viața, când va greși din nou.
Și acel glas, de multe ori, este ecoul tău.

Ce îi poți spune copilului chiar dacă a greșit:

  • „Ai greșit, dar nu ești un copil rău.”

  • „Fapta nu a fost bună, dar tu rămâi bun.”

  • „Nu sunt supărat pe tine, sunt supărat pe alegerea pe care ai făcut-o.”

  • „Hai să vedem cum putem repara împreună.”

  • „Toți greșim. Important e să învățăm ceva din asta.”

  • „Te iubesc și atunci când nu-mi place ce ai făcut.”

  • „Greșeala nu te definește. Modul în care o repari – da.”

  • „Greșeala trece. Lecția rămâne. Iar eu rămân cu tine.”

  • „Când nu mai știi ce să faci, uită-te în ochii mei – acolo e mereu loc pentru tine.”

Ele construiesc relația părinte–copil pe bază de încredere, nu de frică.
Pentru că un copil care învață că greșeala nu-i anulează valoarea, va deveni un adult care are curajul să repare, nu să se ascundă.

Nu pretindem că deținem adevărul absolut.
Dar în comunitatea Dicție cu Vera Nastasiu, credem că iubirea, blândețea și comunicarea sinceră pot modela o generație de copii care nu se tem de greșeli — ci învață din ele.