Iată 7 moduri în care ne putem creşte viteza cu care citim.

Nu trebuie să rostim în minte fiecare cuvânt pe care-l lecturăm. Putem citi mult mai repede decât vorbim!

 Minţile noastre au o „limită de viteză” pentru fiecare cuvânt rostit în parte. Soluţia este să „fotografiem” mental câte un paragraf şi astfel să-i percepem sensul. Ochii pot fi antrenaţi să observe un paragraf întreg la fel de bine ca pe-un singur cuvânt. Poate nu ne va ieşi din prima încercare, însă prin exerciţiu constant vom reuşi

Fixaţi privirea pe centrul paginii şi citiţi folosindu-vă de vederea periferică. Acest lucru poate fi făcut doar dacă ţinem cartea la o distanţă suficient de mare pentru ca ochii să poată percepe textul în ansamblu.

Pentru început, alegeţi cărţi care nu sunt foarte voluminoase. Va veţi simţi încurajaţi când veţi descoperi că oricine poate reuşi să parcurgă o carte în fiecare zi.

Nu vă limitaţi doar la un singur gen sau format de carte. Oamenii de succes ai lumii mărturisesc că citesc tot ce le cade în mână cu acelaşi interes. Este un bun exerciţiu pentru creier să acumulăm informaţii din cele mai variate domenii. Audiobook-urile sunt o soluţie pentru perioadele când suntem foarte ocupaţi. Astfel, putem citi şi când facem alte lucruri, spre exemplu când mergem la cumpărături, la serviciu sau pur şi simplu când spălăm vase.

Alegeţi cărţi care credeţi că va vor stârni interesul. Veţi fi mult mai motivați să le terminați. Rugaţi prietenii şi cunoscuţii sau consultaţi site-uri de specialitate pentru a alege ce vi se potriveşte cel mai bine.

Locul şi atmosfera în care citiţi sunt de asemenea importante. E preferabil să fie un loc unde aveţi intimidate şi în care puteţi sta concentraţi pe lectură. Dacă va aşezaţi în pat cu cartea în mână, cu siguranţă nu veţi reuşi să staţi focusați la fel de bine ca atunci când vă veţi aşeza la birou.