Activitățile școlare sunt în plină desfășurare, însă nu așa cum am fost obișnuiți dintotdeauna. Asta pentru că lecțiile în format online au devenit o normalitate în mai multe școli, din cauza situației epidemiologice, pentru o perioadă nedeterminată. Acest lucru poate avea consecințe negative, deoarece atenția copiilor poate fi ușor distrasă, seriozitatea cu care își fac copii temele scade, iar plictiseala se instalează mult mai repede.
Astfel, Dicție.md vine cu o serie de recomandări pentru profesorii care își doresc să mențină atenției elevilor la orele online:
Predarea temelor într-un format cât mai concis
Copiii se concentrează mai bine când profesorii spun lucrurile esențiale și informațiile relevante, evitând detaliile care nu sunt imperioase și prezentând noțiunile cele mai importante cât mai simplu și mai clar posibil.
Evaluări de 10 minute
Dacă profesorii înregistrează lecția dinainte, pot include în cadrul acesteia scurte teste online care să îi mențină pe copii implicați și atenți la subiectul predat. Testele ar trebui sa includă 1-3 întrebări legate de conținutul predat în aceeași lecție, care să verifice dacă aceștia au înțeles corect informațiile predate.
Interactivitate cu elevii
În măsura în care tehnologia permite, profesorii pot menține atenția copiilor în timpul lecțiilor prin întrebări, nominalizări, solicitări de păreri și idei ale copiilor, încurajând astfel participarea directă a copiilor la lecție.
Umorul
O glumă, o poveste haioasă legată de informația predată au rolul de a readuce atenția copiilor la lecție.
Faptul că ai citit până aici, demonstrează interesul pe care îl ai față de dezvoltarea copiilor.
Îți mulțumim!
Cu prețuire, Dicție.md!
Comenteaza