Doamna Doina Bejan este mama cursanților noștri Mihai și Anton. După ce în 2019 am lucrat la cursul pentru adulți cu doamna Doina, în 2024 am avut fericita ocazie să-i cunoaștem cei doi băieți, ageri, curioși și dornici să cucerească lumea prin discurs. Timp 5 săptămâni, ne-am antrenat dicția și comunicarea, am stimulat vocabularul și am gestionat emoțiile în public, iar finalul a fost unul de poveste. 

Am întrebat-o pe dna. Bejan cum au fost cele 5 săptămâni de curs, alături de noi și astăzi vă împărtășim impresiile ei. 

Doina Bejan:  „Dragă Vera, dragă echipa dictie.md, 

Ca părinte, m-am prins la întrebarea, când e momentul ca un copil să înceapă a vorbi clar și corect? Trebuie să recunosc, nu am un răspuns la această întrebare, însă știu când e momentul ideal pentru a învăța și perfecta vorbitul „clar si corect” este azi și acum!
 
Încă din 2019, când am trecut si eu prin experiența cu „IAC-ȚIDRAC-ȚIDRONE”, îmi doream ca si copii mei să facă acest curs, să nu aștepte vârsta de 30 de ani pentru a învăța să vorbească „clar și corect”.
Și acum a venit momentul, când au crescut suficient de mult pentru a transforma timpul petrecut la orele de curs în valoare.
 
De ce anume acest curs? Am 2 motive:
  1. Este cel mai bun curs de acest gen de pe piață.
  2. „Continous improvement”. Este un curs care, chiar dacă deja e cel mai bun, nu suferă de autosuficiență. Mereu aduce ceva nou.  Mai întâi Caietul logopedic, acum Găinușa, care, apropo, „face magie cu o scurtă simfonie, fără să avem fobie.”
Copiii mei mai au mult de lucrat, sunt încă multe de învățat, dar acest curs i-a motivat.
 
Rezultatele directe: Multiplele exerciții de dicție, poeziile si discursurile;
Rezultatele indirecte: Motivația si încrederea ca ei pot să facă mai mult. Că ei trebuie să devină adevărați comunicatori si că comunicarea e diferită de simpla citire a cuvintelor din dicționar.
 
Recomand acest curs tuturor celor care înțeleg că pentru a-ți schimba viața, trebuie să îți schimbi stilul de comunicare. Iar copiii – sunt primii care au nevoie de o astfel de conștientizare, pentru ca ei au timp sa facă aceasta schimbare. Sunt aluat care e poate fi modelat.
 
Mulțumesc mult pentru răbdare! Mulțumesc mult pentru încurajările oferite copii mei! Si, alți copii nu mai fac, dar Magda, cum creste suficient, vine si ea la cursul de dicție pentru copii.”
 
__________________________________________________________
Dna. Bejan, vă mulțumim din toată inima și dvs.
Implicarea constantă, străduința, modul exemplar în care ați contribuit la realizarea temelor pentru acasă, ne-a făcut mândri să fim o echipă unită și de neînvins. 
Suntem norocoși să vă știm alături de noi și mândri să vă știm cursanții noștri. 
 
Cu prețuire, 
Echipa Dicție cu Vera Nastasiu