Interviu pentru www.allfun.md

SBS_4884

…toamna a schimbat culorile în agenda antrenoarei de dicție Vera Nastasiu. Examene la București, ore de dicție la Chișinău, un masterat la Academia de Administrație Publică, iar șirul poate continua. În anotimpul nostalgiilor și al meditațiilor, Vera a oferit confesiuni sincere, fără draperii și măști.

 Am întâlnit toamna cu examene. Unul la București pentru o acreditare importantă oferită proiectului meu Dicție.md și trei săptămâni de instruiri la Academia de Administrație Publică de pe lângă Președintele țării, unde învăț, având un masterat în administrație publică. O să vă întrebați ce au în comun dicția și administrația publică. Păi, în condițiile în care instruiesc foarte mulți politicieni este oportun să cunosc și detalii relevante ce țin de administrație, pentru ca să-i pot pregăti eficient pe segmentul de discurs public.

Între vis și iluzie e un vid. Sunt un om pragmatic. Nu-mi fac iluzii. Cine își contabilizează pașii nu poate vedea frumusețea drumului. Așa că, am învățat să nu renunț la vise, dar să lupt pentru ele.

Dorința de a mă inventa, când nu reușesc să mă descopăr. Asta m-a făcut puternică. Învăț să nu fug de responsabilități, de răspunsuri și finaluri. De întrebări și începuturi. De lecții …  Învăț să le trăiesc demn și să așez fiecare experiență la locul ei. Iar dacă nu o înțeleg, învăț să mi-o asum total și s-o port. La ai mei 29 de ani, învăț să-mi dau seama de la început că unele doruri nu-s chiar ale mele. Sunt nostalgii, poate erori de conexiune sau încercări greșite. Învăț să trec cu ușurință și împăcare peste ele. Cel mai greu în lumea asta e să rămâi simplu.

Eu văd în oameni povești. Datorită oamenilor pe care i-am întâlnit am încercat altfel de emoții, am învățat să pun multe întrebări, să-mi fie suficient ce am.

Puterea de regenerare a sufletului o găsești în copii. Unicul medicament care se administrează fără prescripție medicală. Frumoasa mea, iubirea mea care ne înnobilează viața. Gloria m-a cucerit definitiv cu energia, prospețimea minții și vocea ei încântătoare. N-aș vrea să-mi laud copilașul excesiv, dar știu sigur că e cel mai important lucru pe care l-am putut realiza în viața asta.

Mă refugiez acasă, printre cărțile noastre. Acum descoperim cu fiica noastră Civilizația Antică. Cărțile mi-au devenit prietene bune. După romanul, „Dragoste în vremea holerei” (care nu m-a impresionat), închei „La răscruce de vânturi”. Pentru mine, o carte bună trebuie să-mi provoace revelații, motivații. Și multe dintre cărțile citite m-au făcut să devin brusc puternică, curajoasă, însetată de sens și de viață, pregătită să rezolv totul. Totul!

Speranța… Când vrei să știi, când te temi să întrebi. Când îți trebuie urgent, acum, totul. Când riști. Când alergi cu ochii legați. Când vrei să dai totul. Chiar și oricui. Chiar și cui nu cere, nu-i trebuie, nu vrea. Dai din tine, de dinăuntru, din inimă, din soare. Asta înseamnă speranță.

În inima unei femei rămân puțini oamenii adevărați. Eu cred că femeile au un filtru mai bun, decât bărbații. Mi-s dragi oamenii care mă completează. Au un loc special.  Nu sunt mulți, dar sunt nenumărați. Nu dau buzna, dar sunt exact acolo când am nevoie.

Micile vinovății femeiești sunt mai mult niște capricii, mofturi. Eu nu am dezvoltat vreo pasiune pentru haine, pantofi, poșete. Iar atunci când mă supăr pe ceva, nu alerg la magazin! Dar înțeleg femeile, care găsesc un refugiu în asta.

Când Eva i-a dat mărul lui Adam…Aici mi-am amintit de Păunescu, care scria:

… Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

… Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…

Și cred că prin asta e spus tot.

Munca mea de zi cu zi înseamnă să vorbesc foarte mult. Sunt antrenor de dicție și discurs public – www.dictie.md, iar asta presupune să fiu în formă în fiecare zi. Când ajung acasă, de  multe ori tac. Mă consum mult, uneori epuizez și ultima picătură de energie. Dar am metodele mele prin care mă energizez.

Sunt inspirată de personalitățile puternice care și-au depășit condiția, și-au definit valoarea.

Zâmbesc atunci când văd că pot ajuta, inspira și motiva zilnic oamenii să-și urmeze drumul spre succes.

Cariera și familia… Acum n-o să fiu ipocrită să afirm că mi-am construit cariera singură, fără sprijinul familiei mele, sau că fetița mea am crescut-o singură. Mă ajută enorm mama mea, ea mi-a luat o parte din lucrurile de rutină, pentru care nu mai găseam timp. Iar în zilele mele libere, îmi port fetița peste tot. Chiar dacă are 5 ani, îmi place să o adorm în brațe.

Dorințele care nu se împlinesc înseamnă că nu mi-au aparținut.

Munca alături de copii este un examen zilnic. Educ mult caracter, multă ambiție și le sunt recunoscătoarea pentru toată dăruirea și încrederea pe care mi-o oferă. Ei sunt eroii mei.

Viitorul meu e legat pentru următorii 10 ani de Republica Moldova. Au existat și există mai multe posibilități să plecăm. Dar am ales să spunem nu, și să punem umărul cum putem la dezvoltarea Republicii Moldova. Sunt optimistă. Sper ca această palmă de pământ să revină odată ACASĂ.

Fetița mea este Universul meu. 

Interviul AICI: http://www.alllady.md/273-think-aloud/123739