
Cucerește lumea prin discurs…
Te-ai decis?
A venit, poate, acel moment pe care îl tot amâni. Momentul în care alegi să faci ceva pentru tine, nu pentru ceilalți. Să te pui pe primul loc. Să-ți dai voie să crești.
Simți că ai ceva de spus… dar emoțiile îți stau în cale? E firesc. Așa începe fiecare drum care merită.
Îți spun din propria mea poveste.
Aveam 15 ani la prima mea apariție publică. Nu o voi uita niciodată. A fost spontană, nepregătită, dar atât de vie. Un jurnalist de la Vocea Basarabiei m-a invitat să prezint un text despre Ștefan cel Mare, la o sărbătoare a orașului Nisporeni — locul unde m-am născut.
Nu știam nimic despre postură, voce, articulare, ritm sau intonație. Știam doar emoția.Și o simțeam în fiecare fibră: în respirație, în palme, în vocea care tremura.
Nu cred că am reținut tot textul. Dar țin minte clar altceva — sentimentul că sunt auzită. Că cineva crede în mine. Și poate că acesta a fost începutul.
Mi-am promis atunci, în liniștea aceea plină de emoții, că nu voi rămâne acolo. Că voi învăța. Că voi crește. Că voi deveni mai mult.
Așa a început drumul meu.
Astăzi îți spun cu convingere: da, poți cuceri oamenii prin discurs.
Știu cât de greu e să fii în fața oamenilor. Știu cum e să simți că fiecare privire te analizează. Dar mai știu și altceva: că se poate învăța.
Nu ești singur în acest drum. La Dicție.md, lucrăm împreună. Corectăm, antrenăm, repetăm, construim.
Până când vocea ta nu doar se aude… ci rămâne.
Rămâne în mintea oamenilor. Rămâne în sufletul lor. Rămâne pe retină.
Tot ce trebuie să faci este primul pas. Când te decizi, suntem aici.
Cu drag,
Vera Nastasiu
Tatiana Hîncu: Recomand acest curs persoanelor care vor să-și corecteze defectele de vorbire, să-și depășească fricile și să se dezvolte personal
Pentru a-și îmbunătăți comunicarea, dar și pentru a învață să-și învingă temerile, Tatiana Hîncu a decis să se înscrie la cursul de dicție și discurs public cu antrenoarea Vera Nastasiu. Ce a reușit să însușească în cadrul celor cinci săptămâni de instruiri și dacă a învins teama de public, aflați [...]
Maxim Gligor: Unic și captivant. Nu te vei plictisi niciodată la acest curs. Nu se compară cu niciun curs la care am fost. Un curs care își merită banii.
Um, că, deci, ăăă, o.k ... toate sunt cuvinte care s-au strecurat în vocabularul nostru și sunt cunoscute sub numele de ezitare sau cuvinte de completare. Există o serie de motive pentru care le folosim, de exemplu: pentru a umple o tăcere, din obișnuință sau din cauza că avem anumite [...]
Ana Lozovan: Vera Nastasiu este un profesionist desăvârșit. Aici am învățat să structurez un discurs public, mi-au fost de mare folos și recomandările despre postură și aspect fizic.
Își dorește să devină un comunicator de succes. Vorbim despre doamna Ana Lozovan, care s-a înscris la cursul de dicție și discurs public cu antrenoarea Vera Nastasiu, pentru a excela în comunicare. Haideți să aflăm din interviul oferit de cursanta noastră cât de utile au fost cele 5 saptamani de curs. [...]
Mariana Pîrvan: Aș recomanda acest curs, deoarece te ajută enorm pe partea ta profesională dacă ai nevoie de o comunicarea publică impecabilă
Mariana Pîrvan: În aceste cinci săptămâni de curs am îmbogățit vocabularul, am exersat dicția cursivă și cu încredere am învățat să structurez o prezentare publică Dezvoltarea abilităților de comunicare este un proces firesc pentru cei care vorbesc în public sau au tangență cu aparițiile publice. Doamna Mariana Pîrvan a obținut [...]
Evaluare finală adulți – Iulie -August 2022
👏👏De astăzi, oratori! 📘📘Pentru 15 cursanți, cele 10 ședințe de instruire la dictie și discurs public alături de Vera Nastasiu au ajuns la final. 📚📚Un curs intens, productiv și structurat care a permis fiecărui cursant să dezvolte abilitatea de comunicare, oferindu-i încredere, spirit de persuasiune și vorbire fluentă. ✍️✍️Exercițiile de [...]
5 SEPTEMBRIE – CURS NOU DE DICȚIE ȘI DISCURS PUBLIC PENTRU ADULȚI
Scapă de frica vorbitului în public. Simți că ai lucruri de comunicat, informații pe care vrei să le transmiți, dar îți transpiră palmele și îți tremură vocea atunci când începi să vorbești în fața unui public, în fața șefului sau pur și simplu într-o companie mai mare de oameni? Îți [...]