Doamna Olesea Berzoi este o mamă implicată, atentă la nevoile reale ale copiilor săi și dedicată educației lor complete. Cu o experiență formată în timp, a ales cu înțelepciune să le ofere celor trei copii ai săi – Gabriel, Tatiana și Daniel – oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de comunicare la  cursurile de dicție și discurs public cu Vera Nastasiu. Am avut onoarea să discutăm cu dumneaei despre această alegere și despre impactul profund pe care l-a avut asupra familiei sale.

Dicție.md: De ce considerați important ca un copil să urmeze un curs de dicție?

Olesea Berzoi: Acum zece ani, când fiul meu mai mare, Gabriel, a urmat patru niveluri de cursuri la Dicție.md, am înțeles cât de important este ca un copil să învețe să se exprime clar, coerent și cu încredere. Pentru mine, dicția nu înseamnă doar pronunție corectă, ci o formă de educație a gândirii și a prezenței în fața celorlalți. O vorbire bine structurată ajută copilul să capete siguranță de sine, să se facă înțeles și respectat, iar aceste abilități îl vor însoți toată viața, indiferent de domeniul pe care îl va alege.

Dicție.md: De ce ați ales să vă înscrieți copiii la cursul de dicție și discurs public al Verei Nastasiu? Ce v-a convins să ne alegeți?

Olesea Berzoi: Având această experiență anterioară, atunci când a venit momentul potrivit, nu am ezitat să-mi înscriu și ceilalți doi copii gemeni, Tatiana și Daniel, la cursul de dicție și discurs public susținut de Vera Nastasiu. Am ales-o pe Vera pentru profesionalismul, carisma și modul cald cu care lucrează cu copiii. Ne-au convins rezultatele evidente ale celor care i-au trecut pragul, dar și atmosfera prietenoasă pe care o creează la fiecare sesiune.

Dicție.md: După încheierea cursului cu Vera Nastasiu, cum s-a schimbat vorbirea copiilor dumneavoastră?

Olesea Berzoi: Pe parcursul cursului, am observat o transformare frumoasă în vorbirea copiilor mei. Au devenit mai atenți la cum se exprimă, mai articulați și mai curajoși atunci când trebuie să vorbească în fața altora.

Dicție.md: Cum au fost sesiunile de Discurs Public?

Olesea Berzoi: Sesiunile de discurs public au fost, dincolo de exercițiile propriu-zise, o adevărată școală de încredere în sine și de dezvoltare personală.

Dicție.md: Cum a fost antrenoarea Vera Nastasiu la instruiri?

Olesea Berzoi: Vera Nastasiu a fost nu doar o antrenoare excelentă, ci și un sprijin sincer, o prezență caldă care a știut să-i încurajeze și să le scoată la iveală potențialul.

Dicție.md: De ce ați recomanda acest curs?

Olesea Berzoi: Recomand cu toată încrederea acest curs tuturor părinților care își doresc să le ofere copiilor lor mai mult decât o dicție bună – le oferă o voce. Una puternică, clară și sigură.

Vă mulțumim, dna. Olesea! 

Experiența dvs. este o dovadă că vocea copilului începe să prindă contur acolo unde există grijă, viziune și sprijin autentic din partea familiei.  La Dicție.md, ne bucurăm să fim parte din astfel de călătorii și să contribuim, pas cu pas, la formarea unor tineri cu voce, cu valoare și cu încredere în ei înșiși.

Foto: Dictie.md

 

ACUM 10 ANI, GABRIEL BERZOI.

 

Daniel Berzoi – 8 ani

Tatiana Berzoi – 8 ani