Premieră! NOU! Ce vor învăța copiii la cursurile de Jurnalism?

Cursul de jurnalism TV pentru copiii este un  curs complex de introducere în Mass-media și de inițiere în domenul jurnalismului de televiziune realizat într-o manieră adaptabilă pentru copii și usor de înțeles. Scopul lui este de a le oferi cursanților cunoștințe teoretice, dar mai ales practice, necesare unui jurnalist TV.

Cursul vizează, prin conţinuturile şi modalităţile de organizare alese, formarea deprinderilor de bază pentru începerea cu succes a activităţii de reporter de televiziune, însuşirea limbajului şi a tehnicii producerii ştirilor de televiziune.

Pentru a-i iniția pe copii în lumea televiziunii, predarea materialului de studiu la cursurile de jurnalism oferite în premieră de unicul site de profil din Moldova, Dicție.md cu Vera Nastasiu, va fi expus în 3 module:

  1. Introducere în televiziune. În acest modul, cursanții vor însuși cunoștințe de bază legate de televiziune și de tehnicile prin care se realizează o producție de televiziune. Vor cunoaște care sunt etapele ce trebuie parcurse pentru realizarea unei emisiuni TV, de ce este nevoie pentru a realiza un produs TV și vor fi instruiți în dezvoltarea unor competențe și abilități cerute de activitatea în domeniu.
  2. Scrierea textelor pentru televiziune. La această etapă, cursanții vor face cunoștință cu 3 cele mai importante genuri jurnalistice folosite în televiziune (știrea, interviul și reportajul). Vor studia rând pe rând ce este știrea, reportajul și interviul de televiziune, care este tipologia lor, care sunt tehnicile și etapele de realizare, ce este lead-ul știrii, cum gândim titlul ei, ce întrebări adresăm intervievatului în funcție de subiectul ales, care este diferența dintre un reportaj de atmosferă și eveniment și vor învăța toate elementele de redactare textului de televiziune. Tot aici, cursanții vor învăța și tehnica stand-up-ului.
  3.  Promterul. Camera de vedere. La această ultimă etapă, cursanții vor învăța ce este un microfon, ce tipuri de microfoane există, cum se ține corect un microfon mână în dependență de amplasarea reporterului pe teren, vor învăța poziționarea față de camera de luat vederi și vor învăța să citească corect de pe un promter.

Drept urmare, absolvenții cursului de jurnalism vor putea să:

  • Să identifice un subiect de televiziune
  • Să construiască un text coerent și corect specific jurnalismului de televiziune
  • Să realizeze un stand-up
  • Să prezinte un buletin de știri
  • Să citească fără pauze și greșeli de pe promter
  • Să folosească corect limbajul vizual
  • Să cunoască regulile de bază referitoare la camera video, microfon.
2019-05-03T16:52:09+00:00mai 3rd, 2019|

Comenteaza