Fiecare părinte își dorește ca copilul său să fie cel mai bun în orice domeniu. Mersul la școală vine la pachet cu o serie de responsabilități și provocări pentru adulți, dar mai ales pentru cei mici. Din dorința de a-i face pe copii să progreseze, să ia note mari și să-și demonstreze abilitățile în societate, se creează o presiune asupra lor, care ar trebui evitată, deoarece îi poate afecta pe termen lung. 
Dicție.md ți-a pregătit principalele consecințe care apar, dacă exerciți prea multă presiune asupra copiilor, în calitate de părinte, pentru ca aceștia să ia note bune.

Motivația copilului pentru învățare poate să scadă

Când punem accentul pe note sau calificative, îl orientăm pe copil către motivația extrinsecă. Deși motivația extrinsecă poate fi eficientă în unele situații, motivația intrinsecă este cea care îl menține pe copil implicat într-o activitate pe termen lung. Așadar, copiii care sunt încurajați să învețe pentru că astfel află lucruri interesante și își dezvoltă abilități, vor fi mai implicați în activitatea școlară decât copiii care sunt învățați că este important să obțină anumite note sau calificative.

Nivelul de stres al copilului poate afecta învățarea

Când părinții critică, pedepsesc sau se arată extrem de dezamăgiți de rezultatele mai puțin optime ale copilului, nivelul de stres pe care îl resimte acesta va crește. Deși un nivel relativ de stres are rolul de a ne activă și de a ne motiva să acționăm în direcția obiectivelor noastre, copiii foarte stresați nu pot învață bine. Așadar, cu cât părinții creează presiune mai mare pentru note bune, cu atât șansele de a obține un efect pozitiv asupra copilului vor scădea.

Accentul prea mare asupra notelor înseamnă mai puțină atenție acordată valorilor morale

Dacă ne orientăm atenția doar asupra notelor și competiției, înseamnă că vorbim mai puțin copilului despre empatie, compasiune, bunătate sau cooperare. Un studiu publicat în 2016 arată că atunci când părinții au așteptări neutre sau scăzute legate de rezultatele școlare ale copiilor, aceștia din urmă au rezultate școlare mai bune, o stimă de sine mai ridicată și un echilibru emoțional mai bune decât copiii ai căror părinți pun accentul pe rezultatele școlare. Atitudinea critică a părinților care așteaptă rezultate școlare bune de la copii este de asemenea un factor important care poate explică problemele emoționale ale copiilor.

Copiii devin prea orientați către competiție, afectându-le astfel relațiile sociale

Nu totul în viață are legătură cu a câștigă. Când comparăm rezultatele școlare ale copilului cu cele ale colegilor, îl învățăm că se află într-o permanentă stare de competiție cu aceștia. Astfel, copilul nu se va simți în siguranță din punct de vedere emoțional în clasa, iar nivelul de stres trăit în timpul orelor va crește. Atât copiii, cât și adulții au nevoie să se simtă în siguranță în situațiile sociale pentru a putea să își dezvolte abilități sau să își împlinească potențialul intelectual. În plus, copiii vor învață să se compare cu alți copii și din alte puncte de vedere (fizic, social etc.), atitudine care le va afecta relațiile de prietenie și abilitățile sociale.

Sursa: suntparinte.ro