
Cucerește lumea prin discurs…
Te-ai decis?
A venit, poate, acel moment pe care îl tot amâni. Momentul în care alegi să faci ceva pentru tine, nu pentru ceilalți. Să te pui pe primul loc. Să-ți dai voie să crești.
Simți că ai ceva de spus… dar emoțiile îți stau în cale? E firesc. Așa începe fiecare drum care merită.
Îți spun din propria mea poveste.
Aveam 15 ani la prima mea apariție publică. Nu o voi uita niciodată. A fost spontană, nepregătită, dar atât de vie. Un jurnalist de la Vocea Basarabiei m-a invitat să prezint un text despre Ștefan cel Mare, la o sărbătoare a orașului Nisporeni — locul unde m-am născut.
Nu știam nimic despre postură, voce, articulare, ritm sau intonație. Știam doar emoția.Și o simțeam în fiecare fibră: în respirație, în palme, în vocea care tremura.
Nu cred că am reținut tot textul. Dar țin minte clar altceva — sentimentul că sunt auzită. Că cineva crede în mine. Și poate că acesta a fost începutul.
Mi-am promis atunci, în liniștea aceea plină de emoții, că nu voi rămâne acolo. Că voi învăța. Că voi crește. Că voi deveni mai mult.
Așa a început drumul meu.
Astăzi îți spun cu convingere: da, poți cuceri oamenii prin discurs.
Știu cât de greu e să fii în fața oamenilor. Știu cum e să simți că fiecare privire te analizează. Dar mai știu și altceva: că se poate învăța.
Nu ești singur în acest drum. La Dicție.md, lucrăm împreună. Corectăm, antrenăm, repetăm, construim.
Până când vocea ta nu doar se aude… ci rămâne.
Rămâne în mintea oamenilor. Rămâne în sufletul lor. Rămâne pe retină.
Tot ce trebuie să faci este primul pas. Când te decizi, suntem aici.
Cu drag,
Vera Nastasiu
Evaluare finală – Adulți, Iunie 2022
Începuturile par provocatoare, dar finalurile sunt cele care încununează opera. Fiecare lecție de curs cu grupul nostru de adulți a fost o adevărata revelație. Am oferit oportunitatea fiecărui cursant sa descopere, sa experimenteze și sa se bucure de vorbirea în public. Bravo, pentru rezultate remarcabile și străduința depusă la dicție, [...]
Evaluare finală – Copii, Iunie 2022
Experiența Dictie.md înseamnă un copil convingător, sigur pe sine, cu o exprimare frumoasa, corecta, clară, o dicție melodioasa și un discurs expresiv. Toate au fost posibile în doar 5 săptămâni de curs, alături de cea buna antrenoare de dicție și discurs public, specialista în terapia vorbirii și absolventa Asociației Logopezilor [...]
Elena Lungu: Am ales să o înscriu pe Eva anume la cursul Verei Nastasiu, deoarece celelalte opțiuni nu mi-au câștigat încrederea.
O vorbire frumoasă, clară și coerentă este indispensabilă celor ce vor să se facă auziți, respectați și admirati. Iar pentru aceasta este nevoie să fii instruit încă din copilărie. Este părerea Elenei Lungu, mama Evei, cursanta noastră, care a dat dovadă de multă perseverență și ambiție pe parcursul celor cinci săptămâni [...]
Ala Sirbu: Ana are un vocabular mult mai bogat, citește cu voce tare, tonalitatea vocii a capăt siguranță, rostește toate sunetele, este mai încrezătoare și nu are frică de a vorbi în public.
O vorbire frumoasă întotdeauna va atrage oportunități, admirație și mult succes. Copiii încep să învețe noi abilități încă de la venirea lor pe lume. Încrederea în sine devine, odată cu creșterea copilului, o nevoie tot mai acută și importantă, pentru că aceasta este cheia reușitelor. A avea un copil elevat [...]
Catalina Măcărescu: Acest curs merită să fie făcut de toți, de la mic la mare. Este un curs care te ghidează spre succes.
A comunica este o arta, pe care o poți deprinde prin învățare și antrenament zilnic. Nu te teme să greșești în evoluția ta și nu te lăsa învins de primul eșec. Gânduri exprimate de cursanta noastră, Catalina Măcărescu, într-un interviu realizat de echipa Dicție.mf Vă invităm să descoperiți ce rezultate a [...]
Vasile Florea: Uimitor e faptul că după cinci săptămâni de curs am reușit să vorbesc corect, clar, persuasiv și in cercul meu de prietenii, nu doar atunci când am fața mea un public
Comunicarea eficientă presupune dezvoltarea unor abilităţi de comunicare, iar dezvoltarea acestora înseamnă exercițiu de comunicare. Iată de ce tatăl meu a insistat să mă înscrie la un curs de Dicție și Discurs public, a spus cursantul nostru Vasile Florea, în cadrul unui interviu, realizat de echipa Dicție.md. Care au fost [...]