Copil mulțumit – părinte fericit! Întotdeauna avem grijă și ne dorim ca cei mici să fie cei mai buni acolo unde se află, dar ce facem pentru asta? Cu ce îi ajutăm?

Din fericire, perioadă în care trăim ne oferă o multitudine de posibilități de a investi în viitorul copiilor noștri, în dezvoltarea lor personală și profesională. Unele dintre aceste oportunități sunt reprezentate de cursurile la care îi putem înscrie și care pot contribui la formarea unei personalități remarcabile. Dacă orele de dans sau de actorie dezvoltă abilitățile artistice ale copiilor, învățarea unei limbi străine sau cursurile de dicție fac parte din categoria activităților care influențează semnificativ modul lor de gândire și de afirmare în societate, prin cunoștințele pe care le dobândesc acolo.

Iată de ce unii părinți aleg să-și înscrie copiii la cursurile de dicție și discurs public: pentru a-i învăța să vorbească corect, pentru a-i ajuta să scape de complexe și pentru a stimula în ei capacitățile de gestionare a emoțiilor și a vocabularului pe care îl posedă. La fel s-a întâmplat și în cazul doamnei Ana Cvasniuc, al cărei fiu, Marco, a făcut parte din grupul de copii instruiți de Vera Nastasiu la Dicție.md.

Dicție.md: De ce considerați important ca un copil să urmeze un curs de dicție?

În primul rând, un copil pentru a fi văzut bine în societate sau pentru dezvoltarea lui personală, trebuie să aibă grijă de comunicare; discursul său și ceea ce vorbește reprezintă, de fapt, personalitatea și cartea ta de vizită.

Dicție.md: Când și cum ați descoperit Dicție.md?

Proiectul Dicție.md l-am descoperit în urmă cu câțiva ani, întâmplător, pe Facebook și am accesat, am urmărit, am ascultat mai multe interviuri cu doamna Nastasiu și m-a cucerit din prima.

Dicție.md: De ce ați ales să vă înscrieți copilul la cursul de dicție și discurs public al Verei Nastasiu? Ce v-a convins să ne alegeți?

Mai întâi de toate, pot să spun că eu sunt o fire emotivă și fiul meu mi-a moștenit această emotivitatea, adică inteligența emoțională este foarte dezvoltată la el și cu toate că el nu are probleme de logopedie sau de pronunțare a unor litere, unor sunete, unor cuvinte, el avea frica de a vorbi în public. Ne-am luptat cu asta vreo patru ani la rând și când am văzut că eu nu ajung la niciun rezultat, mai ales când puneam telefonul în față să-l filmez pentru o poezie sau pentru oricare discurs scurt, el uita ce trebuie să vorbească, de emoții. Am încercat oarecum să stăpânim emoțiile și acesta a fost cel mai important lucru care m-a convins să-l aduc la dicție – să scape de frica de a vorbi în public sau în fața camerei de filmat.

Dicție.md: După încheierea cursului cu Vera Nastasiu, cum s-a schimbat vorbirea copilului?

Este mai sigur, este mai stăpânit, știe să-și controleze emoțiile, ba chiar m-a învățat și pe mine unele tehnici de respirație. Citește mai mult. Asta mă uimește și îmi place foarte mult. Sunt recunoscătoare pentru acest lucru. A apărut pofta pentru lectură, pentru pronunțarea corectă, încearcă să-i corecteze și pe ceilalți membri ai familiei. Împreună mai căutăm exerciții de dicție și mai perfectează vorbirea. Pe scurt, doar benefic l-a influențat cursul. Recomand 100% și cu încredere.

Dicție.md: Cum au fost sesiunile de Discurs Public pentru copiii dvs.?

La primele sesiuni părinții nu au fost ca să putem urmări, dar după primele sesiuni, copilul îmi spunea încă că mai are emoții, se mai bâlbâie, dar apoi a zis că e mai încrezut în sine, profesoara îl încurajează, de fiecare dată îi zice bravo, îi zice că e de nota 10 și în felul acesta a dobândit încredere în forțele proprii; era mai sigur de ceea ce spunea.

Dicție.md: Cum a fost antrenoarea Vera Nastasiu la instruiri?

Pe Vera Nastasiu nu știu cum să o descriu. Poate dumneaei are problemele proprii în viața personală, dar în public este o fire deschisă, este o fire încrezută în sine, este o fire care îți dă forță, încredere, putere. Niciodată nu o vezi supărată, mereu cu zâmbetul pe buze… Este o persoană în care poți să ai încredere. Copiii au îndrăgit-o din prima și maturii la fel, desigur. Despre Vera Nastasiu avem doar cuvinte de laudă și despre toată echipa ei.

Dictie.md: De ce ați recomanda acest curs?

Aș recomanda acest curs, deoarece, în primul rând, cea mai mare problemă în Republica Moldova este vorbitul unui grad moldovenesc. Noi pentru ca să scăpăm de acest grai moldovenesc, trebuie să citim foarte mult, trebuie să citim în voce și să pronunțăm cuvintele corect. Recomand pentru o vorbire îngrijită și dacă ai o vorbire îngrijită te respecți pe tine și n-o să-i permiți nici altei persoane să vorbească cu tine urât. Mai recomand Dicție.md, pentru că îți insuflă pofta de lectură și te ajută să recapeți încredere în sine atunci când trebuie să ții un discurs public, chiar și atunci când trebuie să spui o felicitare sau să vorbești cu cineva, în fața camerei. În orice circumstanță, dicția te ajută.

Vă mulțumim!
Interviu realizat de echipa Dicție.md.