Bunele maniere în comunicare

Este atât de firesc și atât de uman să purtăm zi de zi conversații cu oamenii din jurul nostru.  Viața socială este construită în asemenea mod încât fiecare dintre noi este conectat prin grai și prin comunicare. De altfel nu mai exista termenul “socializare”, iar relațiile inter-umane nu se mai creau.

Și totuși, știți ce ne face atât de diferiți unul de celălalt? Felul în care comunicăm. Tactul, discreția, atenția, însuflețirea, amuzamentul, cultura, sinceritatea și nu în ultimul rând, politețea.

Arta conversației, spunea cineva, nu se învață ca formulele matematice, ci este dobândită ca o limbă necunoscută și respectând câteva reguli de politețe:

 

  1. Se răspunde întotdeauna la salut cu un zâmbet, și nu cu mâinile în buzunare sau privind în altă parte.
  2. Tutuirea nu se face decât când ești sigur că este binevenită. Ea se face de către cel mai în vârstă , de către superior și de către doamna – domnului.
  3. Trebuie să fii întotdeauna atent la ceea ce spui , astfel încât să nu-ți pui interlocutorul în inferioritate, chiar dacă ești mai instruit sau mai informat decât el.
  4. Micile complimente întrețin conversația ca și micile cadouri, prietenia, dar ai grijă să nu dai în cealaltă extremă. Complimentele exagerate dau dovadă de lipsă de tact.
  5. Trebuie să respecți opinia celuilalt, chiar dacă diferă de a ta și s-ar putea fi fi întemeiată, dar asta sta nu înseamnă să renunți automat la propria opinie și nici s-o consideri minoră.
  6. Evită interjectiile categorice de genul: aiurea, nici vorbă, vă înșelați sau ce eroare. Acestea sunt dovada lipsei de educație și pot bloca iremediabil conversația.
  7. Să te străduiești să folosești un limbaj ales. Analizându-te cu simț critic este cel mai bun mijloc de a-ți îmbogăți vocabularul și de a-ți lărgi posibilitățile de exprimare.
  8. Să nu ne întrerupem brutal interlocutorul, ci să așteptăm cu delicatețe și tact un moment prielnic pentru a ne spune și noi părerea.
  9. Să nu ne amestecăm într-o discuție la care nu suntem solicitați , cu atât mai mult când întâlnim o cunoștință pe stradaă vorbind cu altcineva.
  10. Limbajul este singurul mijloc de comunicare. Ar fi o grosolănie din partea să comunici în altă limbă cu cineva în prezența celor care nu cunosc acea limbă.
  11. Nu uita să mulțumești întotdeauna, chiar și pentru un dialog.
2019-07-10T10:31:22+00:00iulie 10th, 2019|

Comenteaza