Vrei să ai o apariție publică fără cusur, dar vocea, articularea nu sunt pe măsura așteptărilor tale?

Stai liniștit, există o soluție pentru fiecare dintre acestea.

Înregistrarea vocală a vocii şi ascultarea ei este un bun exerciţiu. Vocea fiecăruia din noi nu este aşa cum pare, de aceea este bine să citim un paragraf din ziar sau dintr-o carte, să ne înregistrăm şi apoi să ascultăm rezultatul. Astfel vom observă defectele şi prin repetiţie vom încerca să le corectăm. După mai multe recitiri şi înregistrări se vaajunge la un rezultat foarte bun.

Exerciţii de dicţie, de tipul „Cosasul Saşa când coseşte, cât şase saşi sasul coseşte. Şi-n sus şi-n jos de casă să, sasul coseşte şi-şi spune sieşi: sunt Saşa Cosasul care cât şase saşi coseşte şi-n sus şi-n josul casei cât şase case.” sau „Un caricaturist care caricaturizează caricaturi caricaturistice nu poate caricaturiza caricatură să.”, care vor pune la o adevărată încercare nervii dar şi articulaţia gurii. Totuşi dacă nu reuşeşti din prima să pronunţi aceste fraze nu te dezămăgi, reîncercă, apoi iar şi iar, până când nu le vei citi fără nicio greşeală. Creierul nostru are nevoie de timp pentru a se adapta.

O altă metodă pentru a-ţi îmbunătăţi dicţia este să citeşti cu creionul în gură. Plasează-l în spatele colţilor şi citeşte un text timp de cel puţin 30 de minute pe zi. Trebuie să ştii cu cât mai mult vei exersa cu atât mai repede vei progresa, scrie bodygeek.ro.

Bonus: Dacă nu reușești nici așa, atunci te așteptăm la cursurile noastre Dicție.md, iar antrenoarea de dicție Vera Nastasiu îți va spune toate secretele pentru o articulare impecabilă, dar și cum poți străluci în fața unui public.