Vera Nastasiu îți spune cum îi dezvolţi copilului pasiunea de a citi

🔎Un studiu efectuat de Asociația Americană de Pediatrie ne dezvăluie importanţa majoră pe care o are cititul asupra dezvoltării intelectuale a copilului. Încă din primele luni de viaţă, este esenţial ca părinţii să le citească celor mici, contribuind astfel la o dezvoltare armonioasă a creierului acestora, a vorbirii şi, implicit, a vocabularului copilului.

📕 Acelaşi studiu ne spune că lectura influenţează şi dezvoltarea emoţională în cazul copiilor, aceştia devenind mai empatici şi mai axaţi pe găsirea de soluţii.

✅Bal și Veltkamp, cercetători de origine olandeză, afirmă că cititul încă de la vârste fragede îmbunătăţeşte considerabil integrarea socială a copilului, influenţând totodată şi succesul şcolar.

Cum îi dezvolţi copilului pasiunea de a citi❓

  • Citeşte-i în mod frecvent, încă din copilăria timpurie. Familiarizează-l cu cărţile, explică-i ilustraţiile.
  • Transformă lectura într-o petrecere frumoasă a timpului liber. Optează pentru cărţi care i se potrivesc copilului, care sunt în concordanţă cu particularităţile lui de vârstă.
  • Atrage-l cu titluri care să servească intereselor sale.
  • Încurajează-l să îşi creeze propria bibliotecă cu volume pe care le-a citit.
  • Nu uita că orice copil urmează modelul părinţilor – dacă tu vei citi, atunci va găsi şi cel mic lectura o modalitate plăcută de relaxare.
  • Discută cu cel mic despre cărţile citite, întreabă-l, lasă-l să îţi povestească acţiunea.
  • Vizitează împreună cu copilul librării şi biblioteci. Încurajează-l să îşi aleagă singur cărţile. sursa: https://bibliocarti.com/
2019-11-25T09:07:53+02:00noiembrie 25th, 2019|

Comenteaza

error: Conținutul nu poate fi Copiat!