Vera Nastasiu: Nu alerga după perfecțiune. Uneori ea ne poate face plictisitori.

Cu o experienta de peste 10 ani în comunicare, Vera Nastasiu se consideră o persoană încrezătoare, dinamică și activă. Cariera ei a început în radio la varsta de 16 ani, cu 11 ani de jurnalism, studii în științele educației la UPS Ion Creangă din Chișinău, masterate în comunicare și relații publice la SNSPA București, masterat în administrare publică la Academia de Administrare Publică din Chișinău, acreditări ANC București pe poziția de formator, precum și consultanță în comunicare pentru toate femeile deputat din Parlamentul RM în cadrul mai multor proiecte.

Cum este Vera Nastasiu?

Vera Nastasiu: Sunt o persoană activă și dinamică. Sunt o persoană care are încredere în oameni și știe că poate construi ceva solid, dacă acesta este scopul. Iubesc oamenii care au viziuni, construiesc strategii și valorifică fiecare zi din viața lor.

Ce cărți citești, ce carte te-a inspirat?

Vera Nastasiu: Citesc cărți care mă inspiră și mă motivează să fac ceva bun, util. Ultima carte pe care am citit-o a fost Manualul Femeii de Succes. Anul trecut, cartea care m-a inspirat a fost de  “INCEPE CU DE CE” de Simon Sinek.

Care este activitatea sau lucrul care te ține trează?

Vera Nastasiu: Fetița mea când are febră noaptea. Atunci, de obicei nu dorm. Dar, în general îmi place somnul.

Cum te echilibrezi atunci cand ai o zi mai proasta?

Vera Nastasiu: Eu am obținut abilitatea de a mă pansa repede. Nu las impresile negative să ajungă să-mi de-a peste cap programul. În general, tac dacă sunt supărată, 5-10 minute. Dar, îmi revin ușor. Am o viață obișnuită.

Ce iti place sa faci in timpul liber?

Vera Nastasiu: Eu nu-mi fac planuri atunci când am timp liber. Îmi place să îl petrec timpul cu familia sau cu persoane care au aceleași idei, viziuni ca și mine.

Ce visai sa devii in copilarie?

Vera Nastasiu: În copilările eram preocupată de scris. Îmi amintesc și acum primele mele articole și poezii în Gazeta de Vest Nisporeni, iar domnul Dumitru Mititelul mă ghida în ale scrisului. Cred că eram clasa a 6 sau a 7. Redacția acelui ziar era chiar lângă postul de radio Vocea Basarabiei. Visam în fiecare zi că vorbesc la radio oamenilor. Acele activități m-au apropiat iremediabil de jurnalism.

Care este cea mai buna decizie pe care ai luat-o vreodata cu privire la proiectul Dictie.md?

Vera Nastasiu: Să nu ascult gura lumii. Să-mi văd de drum și să fac exact ceea ce îmi spune inima. La început de drum, aveam în anturajul meu mulți sceptici. Și aici îmi amintesc de ce spunea Maxwell: când vrei ceva cu adevărat, intotdeauna vor fi oameni care îți vor spune că nu poți obține acel lucru. Apoi când vor vedea că nu te pot opri, vor începe să se dea cu părerea și îți vor spune cum ar trebui să procedezi. În final, după ce vei obține acel lucru, îți vor spune că întotdeauna au crezut în tine.

Ce crezi că ai făcut greșit în această zonă de business?

Vera Nastasiu: Am abandonat anumite idei. Regret că anumite idei bune pe care le-am avut, nu le-am valorificat.

La Dicție.md, care a fost cea mai mare provocare de când ai lansat proiectul?

Vera Nastasiu: Să pot face din lecțiile de dicție o adevărată necesitate pentru oameni. În condițiile în care erau deja mulți oameni care făceau acest lucru înaintea mea.

Ce ți-ai fi dorit să știi în urmă cu 15 ani?

Vera Nastasiu: Că am putere de convingere și talent. Că trebuie să le folosesc și să fiu conștientă de potențialul meu.

Care crezi ca e cea mai mare provocare a unei femei în cariera sau business?

Vera Nastasiu: Să concureze cu bărbații. Multă lume încă mai trăiește cu steriotipul că doar bărbații trebuie să facă business. Dar cred că noi femeile putem avea mai multă dexteritate. Poate uneori suntem mult prea emotive.

Un sfat pe care l-ai primit la momentul potrivit …

Vera Nastasiu: Să am încredere în forțele proprii și să încerc în măsura posibilităților să nu depind de cineva în proiectele mele. Da…și să nu uit optimismul acasă.

Care crezi ca e rolul norocului in obtinerea succesului?

Vera Nastasiu: Cred că el există, dar fără muncă, norocul meu nu a vrut să-mi ofere nimic gratuit. Fii tu în orice circumstanțe și fă lucrurile corect.

Ce ai sacrificat la nivel personal si profesional de-a lungul timpului?

Vera Nastasiu:  Am renunțat la oameni pe care credeam că-i iubesc. Deci, nu. Am putut excela și fără ei.

Ce planuri profesionale ai pentru viitor?

Vera Nastasiu: Să dezvolt proiectul Dicție.md. Avem câteva idei pentru zona de online, dar urmează să le anunțăm oficial. Suntem în creștere continua și aceasta este un indicator important pentru echipa mea.

 

www.dictie.md

2019-08-01T15:20:46+00:00august 1st, 2019|

Comenteaza