
Cucerește lumea prin discurs…
Te-ai decis?
A venit, poate, acel moment pe care îl tot amâni. Momentul în care alegi să faci ceva pentru tine, nu pentru ceilalți. Să te pui pe primul loc. Să-ți dai voie să crești.
Simți că ai ceva de spus… dar emoțiile îți stau în cale? E firesc. Așa începe fiecare drum care merită.
Îți spun din propria mea poveste.
Aveam 15 ani la prima mea apariție publică. Nu o voi uita niciodată. A fost spontană, nepregătită, dar atât de vie. Un jurnalist de la Vocea Basarabiei m-a invitat să prezint un text despre Ștefan cel Mare, la o sărbătoare a orașului Nisporeni — locul unde m-am născut.
Nu știam nimic despre postură, voce, articulare, ritm sau intonație. Știam doar emoția.Și o simțeam în fiecare fibră: în respirație, în palme, în vocea care tremura.
Nu cred că am reținut tot textul. Dar țin minte clar altceva — sentimentul că sunt auzită. Că cineva crede în mine. Și poate că acesta a fost începutul.
Mi-am promis atunci, în liniștea aceea plină de emoții, că nu voi rămâne acolo. Că voi învăța. Că voi crește. Că voi deveni mai mult.
Așa a început drumul meu.
Astăzi îți spun cu convingere: da, poți cuceri oamenii prin discurs.
Știu cât de greu e să fii în fața oamenilor. Știu cum e să simți că fiecare privire te analizează. Dar mai știu și altceva: că se poate învăța.
Nu ești singur în acest drum. La Dicție.md, lucrăm împreună. Corectăm, antrenăm, repetăm, construim.
Până când vocea ta nu doar se aude… ci rămâne.
Rămâne în mintea oamenilor. Rămâne în sufletul lor. Rămâne pe retină.
Tot ce trebuie să faci este primul pas. Când te decizi, suntem aici.
Cu drag,
Vera Nastasiu
Dana Markitan, artistă, jurnalistă: Vera Nastasiu este “the best”. Profesionistă și convingătoare. Mereu la subiect. Mai vreau un curs de instruire cu ea.
Din dorința de a se dezvolta, Dana Markitan artistă si jurnalistă de profesie s-a înscris la cursul de dicție si discurs public cu Vera Nastasiu. Haideți să aflăm cât de utile au fost lecțiile de dicție pentru cursanta noastra din interviul de mai jos. Dictie.md: Cât de importantă este [...]
Victoria Boțan, specialistă în relații publice în cadrul Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova : Din prima lecție Vera ne-a captat toată atenția cu vocea ei caldă și un zâmbet care ajunge direct în inima ta
Victoria Botan, specialistă în relații publice în cadrul Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova, este o alta beneficiara a cursului gratuit de Dictie si Discurs public cu Vera Nastasiu din cadrul proiectului ‘’Dictie cu Suflet” . Desi a facut jurnalism, Victoria a hotarat ca sa-si împrospăteze cunoștințele. Aflati cum a fost la curs din [...]
Dicție.md: Contactul vizual este imperios în public
Așa cum știți. în multe culturi, a privi pe cineva în ochi înseamnă a-i arăta că-l preţuieşti. În plus, este şi o dovadă că vorbeşti cu convingere OCHII sunt oglinda sufletului. Ei pot trăda surpriză sau teamă, compasiune sau iubire, îndoială sau durere. Alţii poate că îşi fac o idee [...]
Emiterea sunetelor S – Ș. Exerciții practice
Emiterea sunetului S - Ș EMITEREA CORECTĂ A SUNETULUI S buzele întinse, şirurile de dinţi uşor deschise vârful limbii se sprijină în spatele incisivilor inferiori pe linia mediană a limbii se formează un canal îngust, prin care iese aerul şi se emite sunetul S după executarea [...]
1 Februarie – Curs de DICȚIE ȘI DISCURS PUBLIC pentru adulți și adolescenți.
1 februarie – Curs de DICȚIE ȘI DISCURS PUBLIC pentru adulți și adolescenți. Luni - Miercuri - 18.00-19.30 - SALA DE CURS MARȚI - JOI - 18.00-19.30 - ONLINE Detalii la +373 67 44 99 44 Cursul durează 5 săptămâni. #Instruiri moderate de #Vera #Nastasiu, antrenoare acreditată ANC București pe poziția de [...]
23 Ianuarie 2021 – CURS de DICȚIE ȘI DISCURS PUBLIC pentru COPII în sala de curs.
23 Ianuarie 2021 - Începem un nou CURS de DICȚIE pentru COPII în sala de curs. Instruirile au loc doar sâmbătă și duminică de la 10.00 – 11.30 timp de 5 săptămâni. Tel: 067 44 99 44 Vârsta 6 - 12 ani. Adresa: or. Chișinău. str. București, 83. #Instruiri moderate [...]